Fii ca Amundsen

La inceputul anilor 1900, Polul Sud era inca un teritoriu necunoscut.

Primii exploratori, Robert Falcon Scott si echipa lui, printre care si Ernest Shackleton, au incercat sa fie cei dintai care sa ajunga la acest Pol.

Primisera foarte multa sustinere pentru aceasta curajoasa initiativa; sute de kilograme de ciocolata si haine speciale facute de Burberry,.. si binenteles ca doar asta am retinut eu, dar ideea e ca se pregatisera cativa ani si aveau de toate ce au considerat ca le va trebui.


Nu au reusit sa ajunga la Pol, a fost un chin groaznic incercarea, cainii nu trageau saniile cu provizii asa ca au trebuit sa mearga si sa le traga ei pe jos, au suferit de toate relele pe care le cauza frigul, au riscat sa isi piarda viata, dar totusi au reusit sa fie primii care descopereau cat de cat zona.

Peste ceva timp, Ernest Shackleton, membrul din prima echipa a lui Scott pe care il mentionam mai devreme, isi aduna propria echipa, isi face provizii mai bune bazandu-se pe experienta anterioara, isi ia cu el ponei, sa traga mai bine si sa si manance mai bine, si porneste in propria lui expeditie.


Ajunge mai departe decat ajunsese Scott, deci ii bate recordul si devine omul care a ajuns cel mai aproape de Pol, dar intampina si el probleme mari si cand isi da seama ca viata echipei ar putea fi pusa in pericol, ia decizia sa se intoarca. Pentru asta oamenii lui i-au fost foarte recunoscatori si il vor insoti si in alte expeditii, dar asta e alta poveste.

In 1911, Scott, cel de la inceput, se hotaraste sa incerce din nou. Facuse rost de sanii motorizate daca am retinut corect, si se pregatise si el mai bine, imprumutand cateva idei chiar si de la fostul lui subaltern, acum rival in cursa spre Polul Sud, Shackleton.

Numai ca in cursa intra si norvegianul Roald Amundsen.

Amundsen, cel de care ziceam in titlu. Acesta vine pornit dar si mai important, extrem de bine pregatit: cu genul de caini care trag fara probleme pe zapada, cu haine de inuiti (eschimosi) imblanite, corturi negre care sa absoarba lumina pentru a nu fi afectat de snow blindness...

Nu avea nimic motorizat, avea insa experienta si o pregatire pana in cele mai mici detalii, in urma studiului vietii inuitilor. Se temea ca Scott, care era si el pe drum, o sa ajunga inaintea lui, asa ca atunci cand a atins Polul Sud, s-a uitat cu neincredere in jur, nevenindu-i sa creada ca a fost primul.

Si nu doar ca a fost primul, a ajuns cu peste o luna inainte de Scott!


Scott si oamenii lui au ajuns dupa 5 saptamani, au vazut deznadajduiti cortul lui Amundsen si toti 5 au murit la intoarcere, fara provizii si putere sa continue...



Mi-a ramas in minte povestea aceasta, fiindca cred ca daca reusim sa intelegem unde a gresit Scott si unde a gandit bine Amundsen, si in general daca am incerca sa fim mai ca Amundsen, ne-ar putea iesi toate mai bine.


Dietele pot conduce la cancer

Asta e ceva ce nu o sa cititi in nicio revista, fiindca nu e sexy si nu vinde bine. Si in nici in caz nu o sa gasiti scris cu * la sfarsitul milioanelor de comentarii online care incurajeaza slabitul sau se pun contra miscarii plus-size. Dar scriu eu, pentru fetele care sper sa nu faca aceleasi greseli ca mine.

In America 80% din fetele de 12 ani au incercat deja cel putin o data sa slabeasca. Prin restrictii alimentare, prin exercitii fizice, sau combinat. Mi-ar placea in Romania procentul sa fie mult mai mic, nu stiu fiindca nu am gasit astfel de studii. Dar stiu ca eu la 12 ani eram ca aceste fete.

De la 12 la 25 de ani am incercat sa slabesc in toate felurile posibile, de la primele incercari cu dietele cu supe de varza citite prin reviste, la programe date de nutritionisti, mers la sala, alergat, numarat calorii, alaturare la comunitati, mers la psiholog. Toate au functionat, mereu reuseam sa slabesc, doar ca mereu ma si ingrasam la loc.

De la 65 de kilograme, scadeam la 60 si apoi urcam la 70, de la 70 scadeam la 65 si urcam la 75, si tot asa. Citisem despre asta, stiam ca se cheama yo-yo fenomenul si ca metabolismul meu se supara pe mine ca vroiam sa am pe minus caloriile arse fata de cele consumate ca sa slabesc, si ca isi facea rezerve. Dar credeam ca daca totusi la altii s-a putut, o sa fac sa se poata cumva si la mine.



Foarte mult timp am crezut ca eu sunt de vina, ca nu am o vointa sau o motivatie destul de puternica, ca nu am procedat cum trebuia. Si imi ziceam ca data viitoare o sa pot. 

Chiar daca vedeam in jurul meu fenomenul yo-yo la toata lumea, inclusiv lupta unor persoane publice cu greutatea, ca Oprah sau autohtona Teo care treceau prin acelasi lucru, desi aveau toate cunostintele, toata motivatia si toate resursele sa reuseasca. Imi spuneam ca poate ele nu pot, dar eu o sa reusesc.

Confundam insa optimismul cu grandomania. 

Abia dupa ce de la 75 de kilograme ajusesem la 62 prin cea mai lunga si meticulos planificata schimbare de stil de viata, dar kilogramele incepeau sa se puna la loc, si am sarit de la BMI supraponderal la obez, abia atunci m-am gandit ca poate totusi nu sunt eu. 

Si asa am ajuns sa studiez si sa aflu ca ai mai multe sanse sa fii impuscat in cap si sa supravietuiesti, decat sa slabesti si sa te mentii mai mult de 5 ani. Instinctul de supravietuire va fi mereu mai puternic decat dorinta de a arata intr-un anumit fel, de aceea creierul castiga mereu in lupta cu kilogramele.

Am aflat ca cele mai mari reusite ale participantilor WeightWatchers sunt 3 kilograme date si pastrate jos mai mult de 5 ani. Ca aproape toti participantii la The Biggest Losers recupereaza toata greutatea.

Am fost pregatita sa inteleg de ce tipa cu blogul fatgirlrunning (poza) nu slabeste desi alearga maratoane si mananca sanatos. Cum de poate un atlet obez sau orice persoana grasa care face miscare sa fie mai sanoatosa decat un normoponderal, si cum de studiile spun ca supraponderalii traiesc in general mai mult decat normoponderalii


Si atunci m-am oprit, si am decis sa imi pun imensa energie pe care o consumam cu slabitul in altceva. Nu e o coincidenta ca acum 5 ani am lansat cursurile. Ma eliberasem in sfarsit de tirania slabitului si puteam sa imi pun toata pasiunea intr-un proiect nou. 

De atunci anii au trecut iar greutatea mea nu a mai fluctuat deloc, indiferent ce sau cand am mancat. Pentru ca niciodata ingrasarea mea nu a tinut de ce mancam, ci de incercarile mele de a slabi. 

Am invatat sa ma iubesc asa cum sunt, oricat de cliseistic ar suna, sa imi apreciez formele si corpul, sa nu ma mai compar cu altcineva, si mai degraba sa invat sa ma imbrac astfel incat sa imi placa mai mult cum arat.


Si ar fi fost un sfarsit fericit al povestii, daca nu as trai azi una din cele mai mari sperieturi ale vietii mele. Cancer endometrial. 40% din cazuri sunt legate de obezitate, in care ma situez acum, multumita jocului meu cu metabolismul. De ce nu mi-am dat seama ca se poate ajunge aici? De ce nu am avut mai multa incredere in mine de mica? Of.

De aceea mesajul meu pentru fetele si femeile care au in special cu doar 10-20 de kilograme in plus decat si-ar dori este: daca vreti sa nu aveti probleme adevarate din cauza greutatii, nu incercati sa slabiti. Nu la corp trebuie sa umblati ci la increderea in voi.


Cele mai bune filme din 2016

Deoarece anul acesta nu am mai scris asa des despre filmele vazute, am sa le dedic lor primul articol pe 2017. Un articol ca un fel de decernare de premii, daca vreti, pentru filme din 2016 asa bune ca as vrea sa fie toate pe care le vad ca ele, dar foarte putin sunt.

Filme actiune


The Magnificent Seven



10 Cloverfield lane



Filme fantezie


The Jungle Book



Miss Peregrine's Home for Peculiar Children



Animatii


The Secret Life of Pets


Zootopia



Seriale

This is US



The Night Of



Filme SF


3%



Passengers



Comedii


Kiki, el amor se hace


 Deadpool



Inspirate din realitate


Whiskey Tango Foxtrot


Free State of Jones



Filme crima - mister


Sherlock: The Abominable Bride



Mentiune speciala


The Handmaiden




Un alt serial interesat a fost Westworld, dar l-am vazut numai fiindca l-a prins pe Alex. Desi mi-a placut ideea, nu as fi avut rabdare sa il urmaresc cap coada.

De asemenea, multe din filme le-am vazut la cinema, si nu stiu daca Jungle Book, Miss Peregrine sau Passengers vor fi la fel de frumoase vazute in alte conditii. Dar sper sa va fie utila lista.

La multi ani!

Cea mai importanta meserie care nu exista


De mii de ani oamenii isi pun (aceleasi) intrebari. Ai zice ca e destul de mult timp sa invatam sa oferim raspunsuri. Si totusi, cel mai mare progres in acest domeniu a aparut odata cu internetul si, in special, cu motoarele de cautare ca Google. 

Daca cele mai mari probleme ale omenirii sunt probleme, atunci cele mai bune solutii sunt.. solutiile. Dar Google si intrebarile adresate cercului nostru de cunoscuti, si in mai mica masura site-urile Q&A sau de nisa, si in si mai mica masura profesori, consultanti sau institutii, sunt tot ce am gasit mai bun ca societate pentru a gasi rezolvari la probleme.

Ma insel? Spuneti-mi. Ce faceti cand cautati ceva, orice. Un film. Un meserias. Un raspuns la o intrebare existentiala. 

De aceea dupa mine cea mai importanta meserie care nu exista, la acest moment cand volumul de informatie e urias dar gasirea informatiei potrivite e dificila, e Specialistul in Organizarea Informatiei pentru Calitatea Vietii Umane.

Nu Data management in general, fiindca totul porneste de la oameni. Daca hoinarim beznetici pe Pamant 30-40 de ani pana ne gasim un scop, si abia la 70-80 intelegem despre ce-a fost viata, vom progresa, si mai ales trai.., tot asa ca si pana acum:

Frumos uneori, dureros uneori, dar hazarduos de fel.

De asemenea, ce e in neregula chiar si cu Google, e ca necesita o proactivitate din partea oamenilor, implica sa caute raspunsul, ceea ce inseamna ca ar trebui sa inteleaga ca au o problema, care e ea, si sa se puna in starea de a gasi rezolvarea. 

O dificultate la care Specialistul nostru va trebui sa gaseasca raspuns e cum aflam ceea ce nu stim ca nu stim pentru a progresa, pentru a ne vindeca, pentru a intelege in general.

Si oare ce s-ar intampla sa il gaseasca? Pot doar sa va invit la visare


38 000 de copii pentru care Sfantul Nicolae nu o sa mai vina


38000 de copii au murit in institutiile statului, din 1989 si pana in 2016.
3000 de familii doresc sa adopte si 2000 de copii pot fi adoptati,
dar nu sunt, poate deoarece..
2400 de lei este plata statului pentru fiecare copil "ingrijt" de stat.

Sunt numerele pe care le-am aflat azi in fata Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie, de pe Magheru, unde am intalnit un grup de oameni care aprindeau lumanari si depuneau flori pentru acesti copii si tineri, pe care nu ii va mai cunoaste nimeni.


A fost pentru prima oara cand am aflat de asociatia Desenam Viitorul Tau, de proiectul Vocea Copiilor Abandonati si de Visinel Balan, care ne-a si povestit despre actiune, despre ce vrea sa realizeze si mai ales de ce.. "10% din tinerii din institutii ajung sa se sinucida.. mii de abuzuri au loc, batai, violuri.."

Puteti gasi cu o simpla cautare pe Google mai multe informatii despre el, povestea lui, iar pe Facebook clipuri foarte interesante despre cum ar trebuie refomat sistemul, de la oameni care au trait sau inca mai traiesc in el. Se analizeaza in ele problemele de baza si se propun solutii care ar ajuta real.


Cititi mai multe despre propunerile lui si daca va doriti sa le vedeti implementate si aveti domiciliu in Bucuresti, mergeti la vot pe 11 decembrie si votati pentru Visinel Balan.

PS: Visinel nu a dorit sa lege actiunea aceasta de politica, dar eu cred ca il recomanda foarte bine.

Casa memoriala Tudor Arghezi din Bucuresti

In apropiere de mall-ul Sun Plaza din Bucuresti, o locatie stiuta de foarte multa lume, se afla la doar cateva minute de mers pe jos, pe Strada Martisorului 26, o locatie mult mai putin cunoscuta, Casa Memoriala a lui Tudor Arghezi.


Mai multe despre casa, numita Martisor, puteti afla cel mai bine din acest clip, chiar de la Tudor Arghezi si de la muzeografa care prezinta si acum turul ghidat, pentru un pret foarte modic (6 lei), la fel ca si cel de vizitare (4 lei).


Despre Bucurestiul in care a locuit si "a tot schiopatat o viata", si relatia lui cu urbea, Tudor Arghezi povesteste de toate in cartea lui numita "Cu bastonul prin Bucuresti". Cartea aduna impresiile si memoriile lui despre orasul pe care l-a cunoscut mai intai ca Bucuresci, dar si alte povesti.

Din ea am aflat de exemplu ca: "Immanuel Kant n-a iesit niciodata din Konigsberg, orasul lui de nastere si de moarte, si a trait optzeci de ani." Despre asta Arghezi spune: "Omul strans in sine, care se uita mai mult in el decat innafara, nici n-are nevoie de spatiu. Drumurile sunt in sufletul lui, turist al metrului patrat si al reveriei."

Scriitorului ce a locuit in casa Martisor insa i-au placut plimbarile, si in drumurile lui a ajuns in multe locuri in afara tarii, in tara, dar mai ales prin unghiurile si printre gradinile Bucurestiului, pe care multe case le aveau inca in vremurile lui.

Una care a disparut in timpul vietii lui si de care povesteste in carte e "Gradina Popa Ilie", la poarta careia obisnuia un preot batran sa isi vanda trandafirii (cum si Arghezi a vandut candva la poarta lui din strada Martisor cirese din livada). Alte gradini le-a prins aparand noi, precum parcul Filaret, azi Carol, odinioara o padure.

Povestile sunt frumoase si cu farmac aparte caci Arghezi (1880-1967) a prins calatoritul cu trasurile, vechile piete cu munti galbeni de paie si fan (caci multi oameni aveau in acea perioada nevoie de ele sa-si hraneasca animalele), unirea cu Transilvania si discutiile despre stabilirea capitalei, un oras din mahalale si ulite ce s-a transformat sub ochii lui, si deci a avut din plin ce povesti interesant despre cum era viata odiniara,

Daca sunteti iubitori de astfel de povesti nu ratati deci casa si cartea acestea.

S-a redeschis Observatorul Astronomic

Observatorul in 1910. Sursa foto: site-ul astro-urseanu.ro

Azi 3 decembrie 2016 s-a redeschis Observatorul Astronomic din Bucuresti, zona Romana - Victoriei. Ma puteti auzi si maine la Radio Romania recomandandu-va sa il vizitati, in principal, fiindca e o experienta inedita.

Pentru 5 lei cat costa biletul de vizitare, 3 oameni pasionati de astronomie, pe care ii gasiti pe acoperisul cladirii, va vor arata prin telescoape lucruri care nu se vad nici cu obiective profesioniste de fotografiat, daramite cu ochiul liber.

Tot ei va vor povesti ce e cu craterele de pe luna, de ce prin telescop se vad uneori doua stele de diferite culori chiar, desi cu ochiul se observa doar una in acel loc, cum reusesc sa surprinda o planeta fara sa modifice pozitia telescopului mereu, raportat la miscarea Pamantului..

Cladirea a fost modernizata si exteriorul este deosebit de frumos. La mezanin puteti vedea niste picturi frumoase pe tavan, la etaj o expozitie cu piete fotografiate de sus cu drone, iar in camera cu scara mare de lemn, niste vitralii cu tot felul de simboluri legate de cer si stele, precum si un telescop vechi.

Programul de vizitare seara este joi, vineri si sambata de la ora 19:00 pana la ora 21:15, in aceasta perioada (din aprilie seara se va lasa mai tarziu, deci si observatiile vor incepe mai tarziu).

Iar pentru vizitare pe zi, pentru observarea soarelui, programul in aceasta perioada este miercuri (11-19:00), joi (14-17:00), vineri (14-17:00) si duminica (11-14:00). Cel mai bine este sa verificati site-ul astro-urseanu.ro pentru a afla exact.

Observatorul in 2016. Sursa foto: blog nwradu.ro


Abraham Lincoln, Shakespeare si altii, cum nu i-ai mai vazut

Cei de la History s-au gandit sa scaneze mastile mortuare ale mai multor figuri importante din trecut ca Abraham Lincoln, Shakespeare, Napoleon, George Washington, Cezar, si sa ne prezinte un model cat se poate de realistic a cum aratau ei de fapt. Veti vedea, nivelul de detalii la care au reusit sa le refaca aspectul e extraordinar, poti vedea porii pielii..

Cezar

George Washington

Documentarul e un pic cam can-can-ist, banuiesc ca se muleaza si ei pe ce face audienta.. Dar informatiile din el sunt foarte interesante.

Prezinta povestile mastilor, bolile pe care ele le tradeaza, si ce mi s-a parut dragut, reactiile surprinse ale istoricilor care i-au studiat zeci de ani pe Cezar sau Lincoln, si care ii vedeau acum pentru prima data sub aceasta forma atat de realistica.

Paradoxul lui Monty Hall si viata

Am vazut azi un episod foarte tare de MythBusters, care explica paradoxul lui Monty Hall. Ca orice paradox, e un lucru contraintuitiv, mai greu de inteles, deci nu va asteptati sa vi se para logic din prima. Dar ca orice lucru nou invatat, o sa va deschida oportunitati de a privi altfel multe lucruri din viata.

1. Ipoteza

Problema suna asa, exista trei usi si in spatele uneia dintre cele trei usi este un premiu.


Dupa alegerea unei usi, sa zicem ca ai ales-o pe prima, se deschide una din usile care nu au fost alese, si in spatele caruia nu se afla premiul, si apoi ti se ofera ocazia sa mai alegi o data intre usile ramase.

2. Intrebarea

Vei alege sa ramai la usa pe care ti-ai fixat-o initial? Sau iti vei schimba decizia?

Ce sanse crezi ca sunt ca premiul sa se afla in spatele primei usi, si ce sanse sa se afle in spatele celei de-a doua usi?

3. Ce raspund oamenii

Cea mai mare parte a oamenilor, si in unele cazuri chiar toti care au fost testati in cadrul experimentelor si concursurilor de acest tip, raman la usa pe care si-au fixat-o initial in minte.

Din motive, sa le spun asa, umane. Intrebati de ce raman la alegerea lor ei raspund:
- fiindca au incredere in instinctul lor
- fiindca sansele ar fi de 50-50 ca premiul sa se afle in spatele unei usi sau a celeilalte

Nici eu nu fac exceptie, tot asa m-am gandit initial, ca ar fi mai bine sa raman la prima usa:
- fiindca deja "avusesem dreptate" in privinta alegerii ca nu era a treia usa alegand-o pe prima,
- fiindca nu as fi vrut sa regret ca mi-am schimbat decizia, cand simteam ca as putea avea dreptate

4. Ce raspuns i-ar ajuta de fapt mai mult sa castige

Paradoxul lui Monty Hall explica insa de ce, statistic, daca ramai la prima alegere, ai sanse mai mari sa gresesti.

Fiindca, probabilitatea de a nimeri din prima usa corecta este de 33%.


In momentul in care una din usile care nu au fost alese este deschisa, probabilitatea se schimba in mod neintuitiv pentru oamenii care nu sunt genii in probabilistica.

Fiindca sansa ca prima usa aleasa sa fie cea in spatele careia este premiul ramane 33%, dar sansa sa fie in spatele usii care nu a fost aleasa dar nu a fost nici deschisa creste la 66%.


Ai sanse mai mari sa castigi premiul daca schimbi usa, decat daca ramai la usa aleasa.

Cam asta e momentul in care oamenii incep sa se scarpine in cap..


5. Explicatia

Pentru a intelege rezolvarea ajuta sa privim asa:

Atunci cand spui ca in spatele primei usi se afla premiul poti sa:

A. AI DREPTATE (33%) - pentru ca doar 1 din 3 usi este cea buna

B. NU AI DREPTATE (66%) - pentru ca 2 din 3 usi nu sunt bune

Iti vei imbunatati deci sansele de a castiga daca esti constient ca la prima alegere este statistic mai mare sansa sa NU ai dreptate, si deci sa iti schimbi optiunea, odata ce este eliminata usa care cu siguranta nu ascunde premiul.

Pe mine m-a ajutat mai mult schita sa inteleg, pe Alex l-a ajutat ganditul la ipoteze si uitatul la acest clip. Sunt curioasa daca gasiti o alta analogie sau fel de a explica.


6. Aplicatii

In afara de faptul ca odata ce intelegi ca schimband usa ai sanse mai mari sa primesti premiul, ti-ai putea dubla sansele daca ai participa intr-un astfel de concurs real :D, mi se pare interesanta si aplicabilitatea la nivelul vietii de zi cu zi.

Se spune ca schimbarea e buna, ei, acum stii statistic ca schimbarea e buna. Cand ai multe optiuni, sansele sunt mai mari sa gresesti la prima alegere, deci obtinand informatii si schimband alegerea, iti cresti continuu sansele de a gasi ceea ce vrei.

Suna simplu, dar cat de putini oameni aplica de fapt.. Cati raman la joburi care ii fac nefericiti sau in relatii nepotrivite, pentru ca "toate joburile sunt la fel", sau fiindca "toti barbatii / toate femeile sunt la fel"..

Daca mai stiti probleme din astea sa imi spuneti, mi se pare grozav sa afli lucruri pe care nici nu stiai ca nu le stii.