In vizita la Biblioteca Centrala Universitara

Am avut mare noroc azi, in trecere pe langa BCU, cladirea cu intrare de pe Calea Victoriei, am gasit portile deschise si am primit chiar invitatia la un tur ghidat cu ocazia Zilei Bibliotecarului, sarbatorita azi 23 aprilie, odata cu Ziua Internationala a Cartii.


Mai incercasem in trecut sa vizitez cladirea in noaptea muzeelor dar programul era scurt si coada imensa, si imi cam luasem gandul ca o sa reusesc sa vad interiorul. Asa ca bucuria a fost foarte mare, si in plus am primit cadou si un permis pe tot anul la biblioteca, ceva ce chiar ieri imi pusesem in gand sa-mi iau. Un noroc extraordinar :)

Nu am vrut sa abuzez de amabilitate si sa cer sa fac si poze dar am gasit cateva pe site-ul https://romaniadacia.wordpress.com cu salile care mi-au placut cel mai mult. Si restul salilor, chiar si cele mai mici, sunt insa foarte frumoase, echipate ba foarte modern ca sala de IT, sau cu aparate care se foloseau acum mult timp (un fel de magnifiere), si toate au opere de arta, mobilier sau alte deocratiuni cu tenta de verde, o culoare meditativa.




Ceva trist ce am aflat a fost ca la revolutie, cand si cladirea a fost avariata grav, au fost arse aproape jumatate de milion de carti. Cateva care nu au ars in intregime, cu opere de-ale lui Shakespeare, Eminescu si altii, sunt afisate azi intr-o vitrina la parterul cladirii noi. E ceva criminal in arderea unor carti care ar putea lumina minti sau bucura suflete. Nici nu-mi pot inchipui cata cultura a disparut odata cu arderea Bibiliotecii din Alexandria.




Notati deci in calendar ziua aceasta si anul viitor panditi biblioteca, fiindca s-ar putea sa o prindeti iar deschisa si cu siguranta va fi o vizita si o experienta placuta.


Shishkin - Pictorul padurilor

Poate e din cauza ca fiind.. copil, paduri cutreieram, dar foarte mult imi plac picturile acestea.

Morning in a Pine Forest, 1889 

Rain in the Oak Forest, 1891

In the Grove, 1869

Walk in the Woods, 1869

10 ani de blog

De ziua mea, pe 11 aprilie 2017, am implinit 31 de ani de viata dar si 10 de cand scriu pe acest blog, care initial, cand ma asteptam sa fie doar un hobby trecator, a inceput cu adresa: 21ani.blogspot.com

De la 21 am ajuns insa la 31 si asa, prin blog, am reusit sa documentez o treime de viata, un lucru important pentru mine fiindca, desi tin minte foarte multe lucruri, rar imi pot aminti ce am facut alaltaieri, nu mai zic de saptamana sau luna trecuta. Acesta a fost felul in care am reusit sa imi pastrez amintirile vii, si felul in care imi pot aminti viata.

Blogul contra la mala memoria, cum l-am numit intr-un articol acum 10 ani, a fost casuta gandurilor si dorintelor mele, a lucrurilor pe care le-am facut, a locurilor pe unde am fost, a filmelor si pieselor de teatru pe care le-am vazut, a cantecelor si oamenilor care mi-au placut. Si inca este in continuare, desi uneori imi vine mai usor sa public pe Facebook, unde s-a mutat toata comunicarea.

Aniversarea o sarbatoresc inca avand in plan o multime de excursii toata luna. Am inceput cu plimbari pe dealurile inverzite de la Butoiesti, am continuat cu o vizita la vecinii din Bulgaria, la Veliko Tarnovo, cu o zi de relaxare la Therme, si la finalul lunii voi vedea Iasii, si imprejurimile, casele memoriale ale lui Eminescu, Creanga, Sadoveanu, Porumbescu, Otilia Cazimir, Calistrat Hogas, Veronica Micle si Muzeul Cucuteni.. Abia astept :)

La multi ani blogusorule! Inainte, tot inainte

La Therme, sectiunea noua cu biblioteca si priza pentru incarcatorul laptopului

Cetatea de la Veliko, frumoasa si pe ploaie

Drum verde si insorit pe dealurile de la Butoiesti

Foametea dinainte de comunism

Am vazut aseara un film vechi romanesc, Comoara din Vadul Vechi, cu Ion Caramitru ca tanar argat, in primul sau rol, si cu Stefan Mihailescu-Braila, in rolul negativ excelent al lui Prisac.

Atat de buna a fost regia lui Lucian Pintilie, si asa frumosi actorii, in special Ion si Anita, ca la un moment dat ma gandeam ca e de fapt vreun film italian, dublat in limba romana.

Il puteti vedea si voi gratuit online, se gaseste si pe Youtube.


Ce vroiam sa povestesc e ca am aflat insa din el ceva nou, si anume ca inainte de venirea comunismului in Romania a fost seceta, inflatie si mare foamete.

Seceta nu facuse insa decat sa adanceasca prapadul prin care Romania trecea de cand cu ocupatia de catre rusi, care cereau cote din alimentele oamenilor, asa cum imi povestea chiar bunica din Bucovina.

Cand a lovit si seceta moldovenii in special ajunsesera din disperare sa vanda totul pentru mancare si sa plece spre alte zone ale tarii pentru a supravietui si pentru a-si salva copiii, familia.

O poveste din istoria anilor 1940-1947 gasita online spune asa:

"Cifra copiilor morti din Moldova în foametea din '46 - '47 a fost de 25.000. Pentru Moldova au venit de la rusi instructiuni speciale trimise lui Dej si Groza în care s-a cerut limitarea pâna la blocare a ajutoarelor pentru aceasta zona, urmând ca ea sa fie cât mai izolata. În acelasi timp au început sa vina peste Prut sau prin nord pe uscat "ajutoare discrete" aduse de grupuri de basarabeni (N.K.V.D.-isti) pentru "fratii moldoveni". "Ajutoarele" constau in carute cu sare, porumb si gaz, însotitorii spunându-le cât de bine este în Basarabia si cât de utila ar fi "unirea "celor doua Moldove. A fost o propaganda uriasa dar si mârsava - spune Pavel Pavel - de a se crea un curent de orientare spre Basarabia "îmbelsugata".

În luna iulie 1947, subsemnatul ma aflam în gara Piata Olt. La un moment dat a sosit în statie si a fost garat pe o linie laterala un tren "foamea" de circa 40 de vagoane, unele acoperite, altele nu - toate de marfa - în care se aflau moldoveni. Oamenii strânsesera cum putusera pâine în saci, gândindu-se ca vor putea duce acasa un sac, doi. Dar în gara au asistat la un "spectacol" cumplit care m-a descumpanit, total neîntelegându-i sensul. Jandarmii cu baionete la arma i-au somat pe toti din vagoane sa coboare si sa-si goleasca sacii la capatul peronului. S-a facut o stiva uriasa de pâine. 

Oamenii disperati plângeau, tipau, copiii urlau, mamele îsi despleteau parul de durere, totul într-o scena apocaliptica. Cu fetele desfigurate de oboseala zilelor si noptilor nedormite, sudoarea curgea siroaie pe fetele lor acoperite de praf si fumul de la locomotiva, lasând dungi asemenea unor tatuaje macabre ce se împleteau în acelasi timp cu lacrimile ce curgeau ca pâraiele de munte dezlantuite dupa un potop. Convoiul despuiat de ultima bucata de pâine atat de greu obtinuta, se târa înapoi spre tren împleticindu-se de foame, de durere si de deznadejde ca nu-si puteau salva copiii care supravietuisera. Cei mai în putere din convoi îi sustineau pe cei vlaguiti care abia îsi mai puteau tine pleoapele deschise. În ochii celor care mai aveau puterea sa priveasca pâlpâiau licariri de mila si de durere care se împleteau din când în când cu flacari de ura ce se rostogoleau peste "oamenii puterii", care dezbracati de orice sentiment îsi chinuiau semenii lor - tot români - în numele disciplinei militare, în numele unui "ordin" care totusi venea de la navalitorii învingatori."

Pentru mine a fost interesant deoarece am inteles ce a impins populatia rurala spre comunism. In acest timp boierii se indestulau cu mancare de pe terenurile muncite de tarani, asa ca acestia infometati si bolnavi s-au intors impotriva lor.


Calatorii online ghidate

Ca poti calatori online cu Google Maps stiam, dar nu si ca exista tururi cu ghid care te poarta mai departe de imagini cu hartile, indicatiile si povestile lor.

Ca cel din Petra:


https://www.google.com/maps/about/behind-the-scenes/streetview/treks/petra/#streetview


Prin Parcurile Nationale din America:


https://artsandculture.withgoogle.com/en-us/national-parks-service/


Sau pe strazile cu arta stradala din Argentina, America si Suedia:


https://streetart.withgoogle.com/en/audio-tours


Melodii si clipuri frumusele

M-au prins cateva melodii destul de nou aparute. Se intampla rar asa ca fac nota si aici pe blog.


O melodie pop care are si mesaj mi se pare combinatia ideala pentru a introduce idei noi in mintile oamenilor. Foarte catchy melodia lui Katy si plin de simboluri clipul.



Mi-a adus aminte de adolescenta melodia asta, probabil datorita fetei, actrita din Stranger Things, si a stilului melodiei, pe care poti suferi, cum numai un adolescent stie, din dragoste.



Chiar daca nu e videoclipul oficial, mi-a placut varianta aceasta de clip la melodia Rihannei.

Acasa la lorgean theatre 2

Continuarea proiectului de aici: Acasa la lorgean theatre.

Cu fotografiile acestea am vrut sa surprind singuratatea unei zile normale, atunci cand lucrezi de acasa. Ca introvertit e relaxant sa petrec foarte mult singura, si imi pot gasi de lucru cand ma plictisesc, dar sunt si momente, ca cel din mijloc, cand mi-ar placea sa fiu cu cineva, dar, cum toti prietenii lucreaza, e mai greu.

Imi plac vulnerabilitatea si naturaletea din fotografii date de expresii, hainele de casa, lipsa machiajului, si in special in prima fotografie spatiul mare cu colturi intunecate de deasupra mea, ca un gol apasator.





Fii ca Amundsen

La inceputul anilor 1900, Polul Sud era inca un teritoriu necunoscut.

Primii exploratori, Robert Falcon Scott si echipa lui, printre care si Ernest Shackleton, au incercat sa fie cei dintai care sa ajunga la acest Pol.

Primisera foarte multa sustinere pentru aceasta curajoasa initiativa; sute de kilograme de ciocolata si haine speciale facute de Burberry,.. si binenteles ca doar asta am retinut eu, dar ideea e ca se pregatisera cativa ani si aveau de toate ce au considerat ca le va trebui.


Nu au reusit sa ajunga la Pol, a fost un chin groaznic incercarea, cainii nu trageau saniile cu provizii asa ca au trebuit sa mearga si sa le traga ei pe jos, au suferit de toate relele pe care le cauza frigul, au riscat sa isi piarda viata, dar totusi au reusit sa fie primii care descopereau cat de cat zona.

Peste ceva timp, Ernest Shackleton, membrul din prima echipa a lui Scott pe care il mentionam mai devreme, isi aduna propria echipa, isi face provizii mai bune bazandu-se pe experienta anterioara, isi ia cu el ponei, sa traga mai bine si sa si manance mai bine, si porneste in propria lui expeditie.


Ajunge mai departe decat ajunsese Scott, deci ii bate recordul si devine omul care a ajuns cel mai aproape de Pol, dar intampina si el probleme mari si cand isi da seama ca viata echipei ar putea fi pusa in pericol, ia decizia sa se intoarca. Pentru asta oamenii lui i-au fost foarte recunoscatori si il vor insoti si in alte expeditii, dar asta e alta poveste.

In 1911, Scott, cel de la inceput, se hotaraste sa incerce din nou. Facuse rost de sanii motorizate daca am retinut corect, si se pregatise si el mai bine, imprumutand cateva idei chiar si de la fostul lui subaltern, acum rival in cursa spre Polul Sud, Shackleton.

Numai ca in cursa intra si norvegianul Roald Amundsen.

Amundsen, cel de care ziceam in titlu. Acesta vine pornit dar si mai important, extrem de bine pregatit: cu genul de caini care trag fara probleme pe zapada, cu haine de inuiti (eschimosi) imblanite, corturi negre care sa absoarba lumina pentru a nu fi afectat de snow blindness...

Nu avea nimic motorizat, avea insa experienta si o pregatire pana in cele mai mici detalii, in urma studiului vietii inuitilor. Se temea ca Scott, care era si el pe drum, o sa ajunga inaintea lui, asa ca atunci cand a atins Polul Sud, s-a uitat cu neincredere in jur, nevenindu-i sa creada ca a fost primul.

Si nu doar ca a fost primul, a ajuns cu peste o luna inainte de Scott!


Scott si oamenii lui au ajuns dupa 5 saptamani, au vazut deznadajduiti cortul lui Amundsen si toti 5 au murit la intoarcere, fara provizii si putere sa continue...



Mi-a ramas in minte povestea aceasta, fiindca cred ca daca reusim sa intelegem unde a gresit Scott si unde a gandit bine Amundsen, si in general daca am incerca sa fim mai ca Amundsen, ne-ar putea iesi toate mai bine.


Dietele pot conduce la cancer

Asta e ceva ce nu o sa cititi in nicio revista, fiindca nu e sexy si nu vinde bine. Si in nici in caz nu o sa gasiti scris cu * la sfarsitul milioanelor de comentarii online care incurajeaza slabitul sau se pun contra miscarii plus-size. Dar scriu eu, pentru fetele care sper sa nu faca aceleasi greseli ca mine.

In America 80% din fetele de 12 ani au incercat deja cel putin o data sa slabeasca. Prin restrictii alimentare, prin exercitii fizice, sau combinat. Mi-ar placea in Romania procentul sa fie mult mai mic, nu stiu fiindca nu am gasit astfel de studii. Dar stiu ca eu la 12 ani eram ca aceste fete.

De la 12 la 25 de ani am incercat sa slabesc in toate felurile posibile, de la primele incercari cu dietele cu supe de varza citite prin reviste, la programe date de nutritionisti, mers la sala, alergat, numarat calorii, alaturare la comunitati, mers la psiholog. Toate au functionat, mereu reuseam sa slabesc, doar ca mereu ma si ingrasam la loc.

De la 65 de kilograme, scadeam la 60 si apoi urcam la 70, de la 70 scadeam la 65 si urcam la 75, si tot asa. Citisem despre asta, stiam ca se cheama yo-yo fenomenul si ca metabolismul meu se supara pe mine ca vroiam sa am pe minus caloriile arse fata de cele consumate ca sa slabesc, si ca isi facea rezerve. Dar credeam ca daca totusi la altii s-a putut, o sa fac sa se poata cumva si la mine.



Foarte mult timp am crezut ca eu sunt de vina, ca nu am o vointa sau o motivatie destul de puternica, ca nu am procedat cum trebuia. Si imi ziceam ca data viitoare o sa pot. 

Chiar daca vedeam in jurul meu fenomenul yo-yo la toata lumea, inclusiv lupta unor persoane publice cu greutatea, ca Oprah sau autohtona Teo care treceau prin acelasi lucru, desi aveau toate cunostintele, toata motivatia si toate resursele sa reuseasca. Imi spuneam ca poate ele nu pot, dar eu o sa reusesc.

Confundam insa optimismul cu grandomania. 

Abia dupa ce de la 75 de kilograme ajusesem la 62 prin cea mai lunga si meticulos planificata schimbare de stil de viata, dar kilogramele incepeau sa se puna la loc, si am sarit de la BMI supraponderal la obez, abia atunci m-am gandit ca poate totusi nu sunt eu. 

Si asa am ajuns sa studiez si sa aflu ca ai mai multe sanse sa fii impuscat in cap si sa supravietuiesti, decat sa slabesti si sa te mentii mai mult de 5 ani. Instinctul de supravietuire va fi mereu mai puternic decat dorinta de a arata intr-un anumit fel, de aceea creierul castiga mereu in lupta cu kilogramele.

Am aflat ca cele mai mari reusite ale participantilor WeightWatchers sunt 3 kilograme date si pastrate jos mai mult de 5 ani. Ca aproape toti participantii la The Biggest Losers recupereaza toata greutatea.

Am fost pregatita sa inteleg de ce tipa cu blogul fatgirlrunning (poza) nu slabeste desi alearga maratoane si mananca sanatos. Cum de poate un atlet obez sau orice persoana grasa care face miscare sa fie mai sanoatosa decat un normoponderal, si cum de studiile spun ca supraponderalii traiesc in general mai mult decat normoponderalii


Si atunci m-am oprit, si am decis sa imi pun imensa energie pe care o consumam cu slabitul in altceva. Nu e o coincidenta ca acum 5 ani am lansat cursurile. Ma eliberasem in sfarsit de tirania slabitului si puteam sa imi pun toata pasiunea intr-un proiect nou. 

De atunci anii au trecut iar greutatea mea nu a mai fluctuat deloc, indiferent ce sau cand am mancat. Pentru ca niciodata ingrasarea mea nu a tinut de ce mancam, ci de incercarile mele de a slabi. 

Am invatat sa ma iubesc asa cum sunt, oricat de cliseistic ar suna, sa imi apreciez formele si corpul, sa nu ma mai compar cu altcineva, si mai degraba sa invat sa ma imbrac astfel incat sa imi placa mai mult cum arat.


Si ar fi fost un sfarsit fericit al povestii, daca nu as trai azi una din cele mai mari sperieturi ale vietii mele. Cancer endometrial. 40% din cazuri sunt legate de obezitate, in care ma situez acum, multumita jocului meu cu metabolismul. De ce nu mi-am dat seama ca se poate ajunge aici? De ce nu am avut mai multa incredere in mine de mica? Of.

De aceea mesajul meu pentru fetele si femeile care au in special cu doar 10-20 de kilograme in plus decat si-ar dori este: daca vreti sa nu aveti probleme adevarate din cauza greutatii, nu incercati sa slabiti. Nu la corp trebuie sa umblati ci la increderea in voi.