In 1833 marele boier Costache Grigore Suţu (din familie greaca, al carui nume se spune si se scrie corect cu s de la soare), a luat hotararea de a-si inalta o resedinta impresionanta langa Universitate, pe ramasitele unui atelier medieval de olarit si a altor constructii ce fusesera pe acel teren - intrat in posesia lui prin zestrea sotiei, Ruxandra (Luxiţa) Racoviţă.

Mai intai a fost imprejmuita gradina, ce va ajunge renumita pentru plantele, animalele si amenajarea bazinului in stilul fantanilor de la Versailles. Apoi Sutu i-a angajat pe arhitectii Johann Veit si Conrad Schwinck sa ii ridice o casa boiereasca. Cladirea a fost construita intre 1833-1835, fiind unica prin stilul gotic, occidental, si impunatoare in acele vremuri, prin inaltime si iluminare, felinarele "moderne" cu gaz lampant luminand depotriva interiorul si exteriorul casei. Caracteristicile deosebite i-au atras denumirea de palat.


O vedere veche in care se vad mai bine gradinile

"Odata fastuoasa in mahalaua Coltei, constructia palatului nu mai iese azi in evidenta, ascunsa de cativa copaci batrani (bine ca au ramas si aceia - update: in 2012 sunt si mai putini), si putin timorata de inaltimile Intercontinentalului de peste drum si de blocurile gri din jur." noteaza bine cei de la Metropotam.

Palatul Sutu - Stanga in 1916, Dreapta in anii 2000.


Multe imbunatatiri interioare si cateva exterioare au venit abia in 1862, cand sculptorul Karl Storck a fost angajat de fiul Grigore Suţu şi soţia sa Irina, pentru a adauga scara interioara cu doua brate, oglinda mare de Murano si deasupra oglinzii, sculptura in lemn, ce o ilustra pe doamna Irina Sutu. Ei au adaugat cladirii si marchiza (copertina din fier forjat) sustinuta de piloni de fier, care a creat un elegant peron de intrare in resedinta.

Palatul a devenit celebru pentru balurile organizate de Grigore Sutu la care erau invitati doar cei din inalta societate. Chiar si Regele Carol I onora cu prezenta sa balurile de Revelion, cand isi serba si Grigore Sutu ziua. Se spune ca n-a mai onorat aceste baluri dupa ce a aflat că micul bichon pe care-l aveau gazdele fusese botezat Cărluţă. Atunci, regele s-a cam suparat.


Balurile erau posibile datorită averii fabuloase a celor doi. Suţu avea avere din familie, iar Irina, fiind fata de bancher, avea si ea o avere impresionantă. Cum nu au avut copii legitimi banii se duceau pe baluri, care se desfasurau dupa cum urmeaza:

Cei invitati la baluri coborau din calesti sub marchiza si erau intampinati de un paznic albanez, imbracat specific „cu fustanelă cusută cu fir de aur, încins peste mijloc cu-n brâu în care erau înfipte două pistoale şi având la şold un iatagan straşnic”.

"Apoi, până a fi întâmpinat de gazde cu ireproşabilă curtoazie în capătul de sus al scării impozante, defilai prin faţa chipeşilor ofiţeri de cavalerie înşiruiţi pe trepte, strict selecţionaţi şi instruiţi dinainte în a oferi braţul doamnelor pentru a le călăuzi spre saloanele de bal şi a le întreţine în conversaţie." povesteste Radu D. Rosetti.

 

Interiorul spectaculos luminat de numeroase policandre, candelabre si lampi, cuprindea la parter o spatioasa sufragerie din care se descoperea vederii privelistea gradinii.
 


La etaj, pe langa camerele cu destinatie personal si saloanele mai mici de primire, erau dispuse simetric doua mari sali de bal, cu iesire spre balcoanele de aceeasi lungime, denumite potrivit culorii tapiteriei mobilierului, „salonul rosu” si „salonul galben”. Totul stralucea inca o data in oglinzile mari aflate in saloane.



Aici se desfasurau faimoasele baluri, carnavaluri, petreceri onomastice ce nu rivalizau in Bucurestiul de atunci decat cu cele de la Otetelesanu de pe Calea Victoriei, si cu cele date in casa lui Gheorghe Bibescu in Palatul Brancovenesc de pe cheiul Dambovitei sau in casa lui Grigore Cantacuzino de pe Podul Mogosoaiei.

Dupa ce dansau pe ritmuri de polca, mazurca, cadril sau vals, doamnele se retrageau in saloanele lor pentru a discuta si pentru a manca serbet si dulceata, iar domnii pentru a bea cafea si pentru a isi testa norocul la jocuri. „Se juca whist atunci, dar şi biliard, Bridge si Tabinet.“, povesteste istoricul Falcan.

Abia spre ivirea zorilor se parasea palatul. "În mod special, doamnele se înapoiau acasă copleşite de numeroase şi preţioase daruri oferite de mărinimoasele gazde, precum mici cutiuţe din aur sau necessaire-uri din argint."

Epoca de glorie a Palatului Sutu a incetat odata cu moartea Irinei Sutu, urmata la numai doi ani de sotul acesteia.

Acum renovata, cladirea este alba cu acoperis nou rosu si e cunoscuta bucurestenilor mai mult dupa expozitiile de fotografie sau afisele care sunt mereu prinse de gardul ei, incepand cu zona iesirii din pasajul subteran / de la metrou Universitate.


Poarta palatului Sutu, cu stema sa, motiv de disputa intre Sutu si Cuza
Palatul pastreaza decoratiuni interioare originale, scara monumentala, oglinda venetiana, chiar si ceasul mare, special creat pentru a fi privit doar in oglinda. Singurul lucru care am simtit ca lipseste este aceasta poveste pe scurt a casei, care sper sa va faca sa priviti altfel locul, atunci cand il veti vizita.

Daca vreti sa continuati lectura va recomand acest articol Historia.ro unde se vorbeste mai mult despre Costache Sutu si disputa dintre el si Cuza, de ce erau numiti el si sotia sa Turcul si Camila si alte informatii interesante.

Sursa imagini si informatii: museum.ici.ro, historia.ro, muzeuldefotografie.ro, metropotam.ro, fundatiacaleavictoriei.ro, wikipedia.org, Dan Falcan pentru ziarul Ring si Adevarul, si alte bloguri si articole din care am salvat in timp imagini si informatii si pe care nu mi le amintesc acum.