Mai intai a fost o poezie, apoi un cantec, apoi un slogan purtat adeseori pe pancartele celor care isi cereau drepturile, pana cand expresia "Vrem paine dar si trandafiri" a devenit un simbol al dreptatii.

"As we come marching, marching, we battle too for men,
For they are women’s children, and we mother them again.
Our lives shall not be sweated from birth until life closes;
Hearts starve as well as bodies; give us bread, but give us roses!"

Eu am aflat de el din Pride, un film despre miscarea Lesbienelor si Homosexualilor din Londra uniti pentru a ii sustine (tocmai, as spune) pe mineri (dar de aici si mare parte din intriga), in timpul unei greve lungi, cand politicienii i-ar fi lasat sa moara de foame.

Daca painea nu are nevoie de explicatii, trandafirii se refera la conditiile de munca si in general la conditiile rezonabile, umane, placute, de care toti ar trebui sa avem parte.

Grupul de gay reuseste sa stranga donatii semnificative si intorc publicitatea negativa care li se face, in oportunitati pentru a aduce atentie asupra subiectului minerilor, ajutandu-i semnificativ pe acestia in demersul lor.

E un film cu nedreptate dar si cu reusite, dans si rasete. Si mi s-a parut extraordinar sfarsitul. Daca vreti sa-l aflati din film nu cititi mai departe.


-


-


-


-



Filmul se incheie cu miscarea Minerilor care, intr-un exemplu atat de frumos de solidaritate, vin si ei la Londra sa ii sustina la randul lor pe cei gay, si ii ajuta sa isi castige drepturile.