Din conversatiile de pana acum pe tema site-ului www.dizabillove.ro, dar nu numai, mi-am dat seama ca toata lumea cunoaste cel putin o persoana cu nevoi speciale, o ruda, un prieten, o colega, un vecin..

Cineva care s-a nascut asa sau care in urma unui accident.. , cineva care pe neasteptate a aflat intr-o zi ca.. , cineva care desi nu se vede..

Si de multe ori, acel cineva in ciuda faptului ca nu putea sa.. a facut un cutare lucru extraordinar, este foarte bun la ceva, picteaza, a scris o carte, a castigat o competitie. Sau desi acea persoana din pacate are.. este totusi mereu cu zambetul pe buze.

Cei care am cunoscut mai indeaproape oameni cu astfel de probleme stim ca acestia nu numai ca nu sunt in niciun caz sub noi ci sunt multi care au un suflet mai frumos si mai ingrijit, o minte mai cultivata, o perceptie mai ampla asupra vietii.

Si chiar si cei care nu au avut sansa unei educatii, de multe ori tocmai din cauza acelei probleme, ori cei care au dus o viata similara cu a ta singura diferenta fiind ca ei au trebuit sa duca o povara in plus, sunt persoane de la care eu cred ca ai ce invata.

De aceea am hotarat ca site-ul Dizabillove sa nu fie unul exclusivist. Acesta sa fie dedicat persoanelor cu deficiente dar sa ii intampinam cu bunavointa si pe cei fara nicio dizabilitate care vor sa lege prietenii pe site.

Leapsa pe care o voi transmite azi are doua roluri importante: sa va faca pe voi si pe cititorii vostri sa reflectati asupra felului in care sunt priviti cei cu astfel de probleme, si sa prezinte stirea lansarii pentru prima oara in Romania a unui site de intalniri pentru persoane cu dizabilitati.

Intrebarea mea este: Te-ai intalni(t) cu o persoana cu dizabilitati? In sensul de a a avea o relatie de prietenie si chiar mai mult. Daca nu, de ce, si cat din optiunea ta e teama de ce ar spune lumea? Daca da, de ce, si cat de departe ai merge, te-ai casatori si ti-ai trai viata alaturi de ea? Daca ai facut-o deja, ce reactii a starnit alegerea ta din partea celor apropiati, si cum le-ai facut fata? Alaturi de raspuns mentionati intr-un fel pe care il considerati de cuviinta despre deschiderea site-ului Dizabillove, daca aparitia acestuia vi se pare o idee utila sau nu.

Intrebarea se duce catre Iulia, Tomata, Bogdan, Eliza, Mihai, Diana, Puttycat, Irina, Andreea Algiu, Alexandra, Goja, Ana, Ciprian, Natty, Christ, Andreea, Annie si Vera, precum si oricine mai crede in utilitatea acestui proiect si nevoia imbunatatirii perceptiei asupra persoanelor cu dizabilitati.

Raspunsul meu:

Da m-as intalni si m-am intalnit deja. Am putine daca nu chiar nicio problema cu diferentele dintre oameni, de orice fel ar fi ele. Prima oara m-am intalnit cu un baiat in timpul liceului, acelasi care m-a invatat matematica inimii: oamenii ar trebui iubiti pentru o suma de calitati si defecte. Din fericire am ramas prieteni buni.

Si apoi cu un barbat inca din timpul facultatii, de care nu credeam ca m-as indragosti dupa ce l-am vazut prima oara, dar dupa care m-am topit puternic cand l-am cunoscut mai tarziu, intr-o iubire cu un amestec de atractie si admiratie caruia nici nu stii cum sa-i faci fata.

Am starnit reactii prin alegerile mele dar nimeni care iti vrea binele n-o sa te ia de langa cineva care te face fericit. Cea mai importanta lectie pe care am invatat-o pana acum este ca inainte ca altii sa poata trece peste problema ta trebuie ca tu sa fi trecut peste ea demult. Cati oameni, atatea opinii. Atitudinea unei persoane fata de tine, reflecta dorintele si interesele ei, si nu calitatile si aptitudinile tale.


Casatoria, cea a carei discutie se pune oricum de-abia candva in viitorul indepartat de peste 5 ani cel putin, ceva imi spune ca o sa fie un pas in care n-o sa se tina deloc seama de acest aspect, cat de iubirea si intelegerea pe care mi-o doresc de la un viitor sot. Dar da, as merge departe, daca ar fi acel el pe care l-as vrea langa mine toata viata, atunci si dragostea mea ar fi oarba.

Asa ca da, m-as intalni fara probleme cu un barbat cu dizabilitati, dar cu un barbat prost, inchis la minte, fara umor sau violent nu m-as putea intalni niciodata.

Iar celor care nu vor, nu pot, Nu, nU si NU!.. le spun doar sa se gandeasca ca intr-o zi ei ar putea fi acel cineva care in urma unui accident.. , cineva care pe neasteptate a aflat intr-o zi ca..

Va invit sa descoperiti Dizabillove. Daca nu sunteti interesat personal dar cunoasteti pe cineva care ar putea fi - va incurajez sa ii comunicati cumva despre aparitia site-ului. Din experienta stiu ca persoanele contactate nu numai ca nu sunt deranjate dar se bucura sa afle de deschiderea
siteului, fiind un vis implinit pentru multi dintre ei.