Intr-o epoca in care Lumea era ori Veche ori Noua, in timp ce in Europa oamenii desi ajunsi milionari nu se bucurau de respect - decat daca aveau si un spate genealogic, America reprezenta taramul in care bogatia nu avea nici un fel de inhibitii. Motiv pentru care jocul agoniselii era unul dur, periculos si mai putin manierat.

Daca era vorba de lupta, milionarii americani abandonau floreta de gentleman si puneau mana pe ciomag. Un exemplu in acest sens l-a oferit lupta pentru controlul unei cai ferate, cand doi domni, fiecare detinator al cate unui terminal, au pus cate o locomotiva pe sine, cele doua masini fiind apoi izibite frontal una de alta cu scopul "care pe care". Nemultumiti de rezultat cei doi s-au retras, fiecare scotand in urma lor sinele si stricand podurile.

In aceasta epoca a maganitlor talhari, cinstea era pe ultimul plan. Bursa era un fel de cazinou privat pentru bogati, unde principala actiune era escrocarea publicului. Magnatii se bucurau de niste extragavante grotesti - la unele sindrofii se fumau tigari infasurate in bacnote de o suta de dolari pentru a gusta emotia inhalarii bogatiei.

In aceasta vreme, economistii americani, caci despre unul dintre ei o sa fie vorba, infatisau America intr-un mod total desprins de realitate. Acestia erau parca prea prinsi in curentul acelor vremuri entuziaste pentru a face o analiza la rece a lumii in care traiau.

Si-apoi aparu Thorstein Veblen, american prin nastere, dar prin fire un locuitor al Tarii de Nicaieri.

Cu o infatisare de taran, cu parul lins si moale, acesta era un nonconformist, fara prieteni intimi, dar cu excentricitati de tot felul: refuzase se i se instaleze un telefon, obiect de care toata lumea era atat de entuziasmata, cartile nu-i stateau in biblioteca, ci in niste cutii pe hol, refuza sa-si faca patul, parandu-i-se un lucru fara rost, de lene lasa farfuriile nespalate zile integi pana ramanea fara niciuna curata, dupa care punea un furtun pe toate pentru a le curata.

Obisnuia sa dea tuturor studentilor sai aceeasi nota, indiferent de cat de putin sau mult se straduiau si-si batea joc, meticulos si cu o placere sadica, de toate conventiile ce i se impuneau. Avea insa calitatea de a placea femeilor, tot timpul avand cate o aventura amoroasa, foarte putine din intiativa lui: "Ce poti sa faci daca femeia da buzna peste tine?" a spus el odata.

Despre familia sa nu se stiu prea multe, dar e cunoscut faptul ca Veblen l-a descris pe tatal sau ca pe cea mai subtire inteligenta pe care a intalnit-o vreodata.

A aflat ca se duce la colegiu intr-o zi cand, intors de la camp, si-a gasit lucrurile gata impachetate si asezate in caruta. Parintii lui trageau sperante ca el sa ajunga pastor luteran, in schimb primele sale discursuri in facultate au fost "Pleodarie pentru canibalism" si o "Apologie a betivului".

Tot in timpul studiilor, intre el si Ellen Rolfe, nepoata directorului, se infiripa o idila. Veblen nu i-a fost prea fidel lui Ellen, care, drept urmare, avea sa-l paraseasca de foarte multe ori. Timp de multi ani totusi, Veblen cauta si el un rapprochement, ducandu-se neanuntat la ea acasa, cu cate o pereche de ciorapi negri petrecuti peste brat si intraband-o: "Nu cumva va apartin?". Intr-un final s-a insurat cu Ellen, in parte pentru a obtine un post de economist la o companie feroviara, al carui presedinte era un unchi de-al ei.

Planurile de angajare naruindu-i-se, Veblen a fost izolat de lumea timp de 7 ani, timp in care n-a facut practic altceva decat sa citeasca. La sfarstiul celor 7 ani, in urma unui consiliu de familie, s-a hotarat ca tanarul, in varsta de treizeci si patru de ani, trebuie sa ocupe o pozitie respectabila in societate. Asa a ajuns Veblen, la 35 de ani, sa aiba primul lui loc de munca la Universitatea din Chicago.

Desi cunoscut printre studenti ca fiind un erudit, lumea nu era prea incantata de metodele lui de predare. In ce priveste participarea studentilor, parerea lui sincera era ca cu cat mai putini, cu atat mai bine. La una din grupa ramase cu un singur student, iar mai tarziu placuta cu orarul lui avea sa afiseze inscrisul "Luni intre 10 si 10 si cinci minute".

Prima carte a scris-o la 42 de ani si a fost una de senzatie: Teoria clasei neproductive. Intelectualii il adorau, dar el le dispretuia elogiile. A doua carte, Teoria intreprinderii capitaliste, a aparut in 1904 si sustinea o idee ce bulversa tot ce se stia despre omul de afaceri. Ceea ce il fascina insa cel mai mult pe Veblen era masina. Acesta considera ca masina ii sileste pe oameni sa gandeasca realist, in termeni precisi, masurabili, si ca ea reprezinta principalul dusman al fruntasilor businessului de atunci.

Mai toate afirmatiile lui se terminau cu expresia "pentru moment", ce denota o detasare amuzanta si irnoica a unui om ce sta deoparte si observa, a unui om care vede ca toate astea sunt lucruri trecatoare si in timp vor ceda locul la atceva.

Ellen a divortat de el in 1911, probabil pentru ca fusese un sot imposibil. Intr-un rand cand Ellen s-a crezut gravida, Veblen, panicat, a trimis-o acasa. Chiar si dupa divort, desi Veblen se obligase sa-i trimita 25 de dolar pe luna, femeia nu a mai vazut nimic de la el.

Desi se bucura de un imens succes iar vlebenismul era in plina stralucire, Veblen era parca neajutorat in fata reactiei oamenilor la scrierile lui. Se spune ca vazandu-si intr-o zi bustul expus intr-un hol al unei mari scoli, fu atat de descumpanit, incat piesa cu pricina fu mutata intr-un loc mai discret, un colt al bibliotecii.

Veblen a murit in 1929 cerand ca in amintirea lui sau a numelui lui, nicaieri si niciodata; sa nu fie tiparite, publicate, si nici copiate, reproduse sau raspandite in vreun altfel detalii despre viata lui. Asa cum se intampla intotdeauna, rugamintea sa a fost ignorata.

Ce-mi mai plac mie economistii nebuni :D

Mai multe in "Filozofii lucrurilor pamantesti" - R. L. Heilbroner