De pe Eminescu mergi spre biserica, treci de sinagoga parasita si cu lacate puse care aminteste ca intr-o perioada Vatra Dornei era populata de evrei, apoi urci pe scarile care duc la Pensiunea Vanatorul. La capatul lor in dreapta e un teren de tenis iar pe stanga, aproape de padure, se vede herghelia.


Doi baieti ii ingrijesc pe caluti pregatindu-i pentru plimbare. Unul ma ajuta sa ma ridic in sa, celalat imi spune cum sa ma inteleg cu Sebes, calul pe care mi l-am ales. Stiam deja de la Catinca Roman si articolul ei din Tabu cum se desfasoara orele de echitatie si care sunt regulile generale. Cititi reviste, zic :)

Spatele drept, abdomenul relaxat, picioarele bine incordate pentru ca Sebes sa stie cine (crede ca) e stapanul, impingi insa in ele numai cu varful ca sa nu il incomodezi. Nu vrem sa se supere calul si sa faca si el o demostratie de putere.

Cand cobori o vale te lasi pe spate, cand urci te apleci in fata. Comenzile le stiu de mica, de la faitoane; am calarit prima oara la 10 ani pe iapa lui Georgica, fara sa si fara instructiuni. It was either that or walking pana la stana.


Traseul a durat o ora si cu siguranta nu a fost unul pentru incepatori; carare ingusta, copaci in stanga, prapastie in dreapta. Sebes avea stofa de castigator, nu ii placea sa mearga decat primul. Stia ca nu ii dau voie sa se opreasca sa manance asa ca isi lua din mers cate o crenguta la care rumega pe drum. Smart boy, I know how to chose my horses :)