Nu stiam la ce sa ne asteptam de la Sunny Beach, si nu am mai fost niciodata la un hotel cu pachet all inclusive, dar vara asta am riscat, desi am mers ce-i drept pe mana fetei de la agentia de turism, si am avut noroc: litoralul bulgaresc s-a dovedit a fi o alegere foarte buna pentru noi.

Hotelul unde am fost cazati, Aronia Beach, e in centrul statiunii, dar nu chiar acolo unde e galagie mare noaptea, e foarte aproape de plaja, aflata la o plimbare de cateva minute pe un podet de lemn  numai bun sa nu trebuiasca sa mergi pe nisipul fierbinte, si la cateva statii de unul din cele mai vechi orase din Europa: Nessebar.



Si camera si baia in care am fost cazati la hotel erau uriase, balconul avea privelistea minunata pe care o vedeti, iar in camera ne-a asteptat o sampanie din partea hotelului. 

Pe langa cele 3 mese pe zi unde te serveai cu orice doreai din zeci de feluri de mancare, inclusiv vreo 10 tipuri de deserturi, puteai sa mananci pe tot parcursul zilei snacksuri dulci sau sarate, sa te servesti cu inghetata, sucuri, bere si chiar gratar, fie in hotel, fie pe marginea celor doua piscini exterioare.

Hotelul ne-a surprins intr-o zi cu specialitati bulgaresti si in alta cu unele asiatice. Din intamplare am descoperit ca aveam in hotel si sala de fitness si de jocuri. Asa multe surprize frumoase, ni s-au depasit total asteptarile.

Parti negative hotel: balconul era comun pentru toti cei de pe etaj, cu doar niste bare care faceau delimitarile, si usile de la balcon nu imi inspirau prea multa siguranta. Si doar in holul mare de la receptie se putea folosi internetul, in camere chiar si internetul platit nu mergea deloc bine. 



Desi initial am fi vrut sa inchiriem niste trotinete electrice, nu le-am putut lua fara pasaport, dar tot raul spre bine, am descoperit de nevoie ca ne putem deplasa foarte usor si convenabil cu autobuzul, care costa doar 1,30 Leva de persoana (deci undeva la 3 Lei). Am profitat si am mers spre Nessebar in doua zile, si spre aleea centrala Sunny Beach intr-o seara, ambele aflate la 4-5 statii distanta.

Numai ca noi habar nu aveam ce este Nessebar, credeam ca facem un fel de plimbare intr-o alta statiune, si cand colo ne-am trezit socati intr-o frumusete de oras autentic, o insula ca Venetia si cu privelisti ca in Cinque Terre, doar ca muuult mai apropiat si mai accesibil (2 sucuri la o terasa de vis costa 7 leva, adica 16 lei ).

 


Nu ne-a venit sa credem ca nu stiam ca exista locusorul asta, asa ca am inceput sa ne documentam ce altceva ar fi de vizitat in zona, si asa am aflat de Sozopol. Peste doua zile eram in autobuz spre Burgas (6 leva de persoana), al doilea cel mai mare oras al Bulgariei, de unde am luat apoi autobuzul spre Sozopol (4 leva de persoana).



Si Sozopol are o plaja frumoasa, si privelisti care te fac sa crezi ca ai gasit Raiul pe Pamant, e la fel de accesibil, dar noua tot Nessebar ne-a placut mai mult. Poate fiindca nu a mai fost elementul de surpriza, sau fiindca calatorisem mai bine de o ora sa-l vedem, dar Sozopol nu m-a prins asa tare. Terasa din poze a fost insa grozava, cu muzica lor anii 80' m-a nimerit foarte bine.

Cand nu vizitam curiosi imprejurimile, timpul ni-l petreceam pe plaja, in mare, la piscina, la masa, asa cum bine ii sade calatorului intr-o vacanta pe litoral. Cu internet limitat am redescoperit cartile si televizorul, niste obiceiuri placute de care cam uitasem. Am fost si in parcul de distractii al Sunny Beach intr-o seara, dar ori au devenit distractiile mai extreme, ori m-am fricosit eu. Tind sa cred ca a doua varianta e corecta, fiindca doar Alex a avut curaj sa faca parasailing.

In ultima seara a excursiei am vizitat iar Nessebar-ul, de aceasta data cu intentia sa-l vedem pe inserat si noaptea. Si asta a fost una din cele mai bune alegeri.




Ca un facut bateria la aparat ni s-a terminat chiar in drumul inapoi spre hotel, iar in ziua cand am plecat a inceput sa ploua. Am lasat in urma Bulgaria cu gandul sa mai reluam cel putin o data vacanta aceasta, prea a fost de vis!