Romanii, saracia si religia

Dintr-o carte de Lelia Zamani, numita Oameni si locuri din vechiul Bucuresti, am aflat despre tamaduitorii de odinioara.

Pentru ca doctorii erau extrem de putini si si-i permiteau numai boierii, negustorii bogati si familia domneasca, restul oamenilor trebuiau sa se descurce cu leacurile babesti, vracii, sfintii, icoanele si barbierii (despre ei mai in josul articolului).

In acea vreme, cand se credea ca spiritele dusmanoase provocau bolile, vindecatorii, adica alungatorii spiritelor, erau babe din mahalele, vraci cu ritualuri magice si popii care ajutau cu citirea de rugaciuni si atingerea de icoane si moaste.

In imaginea de mai jos, vedem o scena care reprezenta scoaterea moastelor lui Dimitrie Basarabov in iulie 1870, cu scopul de a vindeca epidemia de la acea vreme.


Azi cand stim ca bolile se transmit prin contact, ne putem da seama ca astfel de adunari la care venea intreaga suflare a Bucurestiului, mai rau duceau la propagarea epidemiei.

Ca si azi, si atunci popii castigau foarte multi bani din astfel de evenimente, din citirea de rugaciuni, vanzarea de icoane si din turismul religios.


In emisiunea lui Moise Guran din 17 septembrie 2015 acesta a amintit de milioanele de lei castigate de popi numai din pelerinajul oamenilor din 1930, ce se duceau la Maglavit sa il asculte pe ciobanul Petrache Lupu (sarac si inainte si dupa evenimente).

Odata cu trecerea timpului, cu cresterea nivelului de educatie si a accesului la serviciile de sanatate, ar fi fost de asteptat disparitia a astfel de obiceiuri de ev mediu, scuze publice din partea reprezentantilor bisericii, dar surprinzator si azi avem inca interminabile cozi la moaste si fenomenul Arsenia Boca.

Sa ne intoarcem insa la cum se vindecau oamenii pe vremuri, fiindca atunci e mai de inteles purtarea lor. Ziceam mai sus ca vindecatori erau si barbaierii. Acestia si baesii (numiti astfel fiind intalniti in baile publice), aveau rolul de a lua sange, a scoate dinti, a pune ventuze si lipitori precum si vanzarea de ierburi si alifii tamaduitoare.

Treptat numarul doctorilor a inceput sa creasca si cu el si exigenta autoritatilor in legatura cu sanatatea populatiei. Pe masura organizarii administrative a orasului au  inceput sa fie angajati medici care erau obligati a-i consulta fara plata pe locuitorii sarmani ai orasului. Astfel tamaduitorii si icoanele facatoare de minuni au inceput sa dispara, chiar daca nu de tot.