"Nu mi-e teama de tine, Moarte

Da', ce-ai face tu si cum ai mai trai,

De-ai avea mama si-ar muri?"

Grigore Vieru


Oarba

(dupa o auzita poveste)

A fost odata, pe nesfarsita intindere a acestui pamant, o fata nespus de frumoasa si, totodata, nespus de trista, pentru ca era oarba. Infirmitatea o facuse sa-si urasca propria faptura, propriul destin si pe toti cei din jur, in afara prietenului ei bun care era mereu langa ea, gata s-o ajute.

Odata, i-a spus:

– Bunul meu, daca cineva ar face o minune si as putea sa vad vreodata, eu m-as marita cu tine!

Si vremea trecea…

Si… intr-o binecuvantata zi, cand ciresii si zarzarii isi spargeau mugurii, inalbindu-se la vederea primaverii, cineva i-a daruit frumoasei femei doi ochi. Bandajele au fost scoase si frumoasa femeie a putut sa vada.

Fericirea ei a depasit potriveala cuvintelor.

– Acum, ca poti vedea, a intrebat temator prietenul, te mariti cu mine?

Frumoasa femeie s-a rasucit pe calcaie si l-a vazut pentru prima oara pe prietenul ei. Vremelnica ei bucurie a facut loc deznadejdii. Si prietenul ei era orb.

Au tacut o vreme.

– Te iubesc mult, i-a spus femeia, esti prietenul meu cel mai bun si ai sa ma intelegi. Stiu ce umilitor este sa nu vezi si cata suferinta poti provoca celor din jur, dar, iarta-ma, nu ma pot marita cu tine pentru ca tu… esti orb.

Si iar au tacut…

– Oriunde vei calatori, i-a spus prietenul, sa fii fericita si norocoasa! Priveste lumina acestui pamant si minuneaza-te de aceasta creatie a Domnului, care este omul. Dar, te rog, sa nu uiti niciodata grija de ochii tai, pentru ca, inainte de a fi ai tai, au fost ai mei.


Moartea

Obosita-n balarii,

Ofta Moartea:

C'est la vie!



E o carte micuta, care imi pare scrisa cronologic. Dar nu ca niste memorii, ci ca niste amintiri sau notite de jurnal din diverse perioade ale vietii. 

Imi place titlul rataciri. Fiindca implica ca poti sa te si regasesti.