Metroul londonez este fooarte vechi, cel mai vechi zice Wikipedia. Au inceput lucrarile la el prin 1800 (si inca nu au terminat). Tubul se imparte in atatea linii si statii ca nici angajatii nu cred ca au trecut prin toate. Adancimea la care coboara iti infunda urechile iar faptul ca diametrul tunelelor e mic, pe jumatate cat la noi, se simte in distanta mica dintre scaunele fata in fata.
Ca aspect metroul e foarte.. metalic - vedeti burlanele din prima poza si cea de mai jos. Ce mai au ei si nu avem noi: detectoarele de bomba: la unele statii, ca sa te urci in metrou, trebuie sa treci mai intai prin niste usi suplimentare - vezi a doua poza. Si mai au banda de viteza, un fel de scari rulante doar ca plate care te transporta rapid intre magistrale.
Sambata dimineata ne-am uitat pe o harta a orasului ca sa vedem unde sunt mai concentrate obiectivele turistice (fiindca, dupa cum va ziceam, transportul e scump) si am plecat la colindat. Cum am iesit de la metrou am dat cu ochii de Big Ben, caruia nu i se zice Big degeaba - e urias. Imediat in apropiere era si Westminister Abbey iar peste Tamisa se vede London Eye-ul.
Arhitectura de aici e in sfarsit ceva mai impresionanta.
Iar podul era impodobit cu niste felinare frumoase, colorate in verde si auriu.
Nu ne-am dat in roata, asa cum nu am fost nici la Madam Tussauds -am ocolit voit tot ce costa 100 de lei de persoana sau mai mult intrarea. Am mers in schimb la Muzee, unde aveam lucruri interesante de vazut si intrarea era gratuita. Mai jos e Alex la intrarea in Natural History Museum
Muzeul avea o sectiune intreaga de dinozauri, cel de jos fiind o replica robotizata care se misca si scotea sunete. Destul de distractiv, mai ales cand te privea in ochi :D
Aici, langa replica unei balene uriase, Alex cu un prieten ce lucreaza in Londra. Noroc cu el ca stia niste "scurtaturi" prin muzeu si am reusit sa economisim cateva ore de stat la cozi. Adventuros :D
Interesant in Antipa-ul lor mi s-a mai parut dulapiorul acesta cu pasari Colibri.
Si ursul gigant, care era de fapt ursul obisnuit de alta data. Puteti observa cum Alex ar fi incaput in picioare in burta animalului.
Dupe ce am mai vizitat Muzeul de stiinta si Victoria&Albert, m-am bucurat mult sa o vad pe Irina, pe care am descusut-o pentru a afla totul despre cum a ajuns la Londra. Pe scurt e nevoie de hotarare, o aplicatie online, putere de convingere si curaj. Dupa un an de munca sub supraveghere lucrurile devin mai usoare. Iar daca vrei sa reusesti cu adevarat te inscrii si la o scoala, asa cum a facut ea. Nu cred ca-i e usor cu atatea joburi plus cursuri dar sunt sigura ca pana la urma, daca o sa continue sa-si faca singura norocul, o sa-i iasa.
Am dat o fuga si pana la Harrods, un fel de Unirea Shopping Center doar ca mult mai stilat si doar cu branduri de renume si preturi de poveste :D. Observati ca era deja impodobit, la fel ca majoritatea magazinelor, desi era abia 12 noiembrie.
Dupa care am mers intr-un bar din cartierul in care sta Ema, ca sa testam lichiorurile magice :)) Alex si-a cumparat o galeata de bere iar eu am impartit cu sora lui o sticla de vin alb. Cand le-am terminat aratam cam asa :))
Pe drum spre casa mi s-a parut ca vad un caine comunitar. De fapt era o vulpe, venise din parc pentru a studia ce bunatati au mai aruncat oamenii in sacii cu gunoi.
Duminica am mers la plimbare prin Piccadily si pe bulevardele mari.
Pe strada mi s-a parut interesanta cabina de Internet de langa cea de telefon. Nu stiu daca functioneaza asa cum mi-am inchipuit eu dar ar fi interesant sa existe si la noi.
Si inchei povestirile cu mancarea din Londra. In general portia de mancare era cam 5 lire, atat au costat noodlesii din poza. O cutie de cupcakes-uri mici era 10 euro. Iar o masa la un restaurant japonez, ca cel din poza, unde mancarea venea la propriu pe banda rulanta, te duce si la 20 de euro de persoana.
Cea mai ieftina era la McDonald's, care, adaptat audientei, isi facea reclama ca "Roadside recovery service". Un fel de hai la noi sa te dregi :)) Poza mai jos cu reclama, langa Alex deloc entuziasmat de marimea sandvisului.
Daca mai vizitam Marea Britanie vreodata vreau sa merg la ei la tara, vara, sa alerg pe dealuri ca o Catherine dupa Heathcliff.
Intre timp insa, sper sa va aduc povesti din alte capitale europene dar mai ales din Bucuresti, un oras mai frumos si mai comod decat isi primeste merite. Cu zile cu soare destule cat sa ne saturam de ele, cu stiluri arhitecturale impletite pe cladirile lui mici si mari, dupa gusturi. In care avem libertatea sa vorbim la telefon in mijloacele de transport in comun, in care metroul e spatios si biletul de autobuz e 1 leu si 30 de bani.
Ca aspect metroul e foarte.. metalic - vedeti burlanele din prima poza si cea de mai jos. Ce mai au ei si nu avem noi: detectoarele de bomba: la unele statii, ca sa te urci in metrou, trebuie sa treci mai intai prin niste usi suplimentare - vezi a doua poza. Si mai au banda de viteza, un fel de scari rulante doar ca plate care te transporta rapid intre magistrale.
Sambata dimineata ne-am uitat pe o harta a orasului ca sa vedem unde sunt mai concentrate obiectivele turistice (fiindca, dupa cum va ziceam, transportul e scump) si am plecat la colindat. Cum am iesit de la metrou am dat cu ochii de Big Ben, caruia nu i se zice Big degeaba - e urias. Imediat in apropiere era si Westminister Abbey iar peste Tamisa se vede London Eye-ul.
Arhitectura de aici e in sfarsit ceva mai impresionanta.
Iar podul era impodobit cu niste felinare frumoase, colorate in verde si auriu.
Nu ne-am dat in roata, asa cum nu am fost nici la Madam Tussauds -am ocolit voit tot ce costa 100 de lei de persoana sau mai mult intrarea. Am mers in schimb la Muzee, unde aveam lucruri interesante de vazut si intrarea era gratuita. Mai jos e Alex la intrarea in Natural History Museum
Muzeul avea o sectiune intreaga de dinozauri, cel de jos fiind o replica robotizata care se misca si scotea sunete. Destul de distractiv, mai ales cand te privea in ochi :D
Aici, langa replica unei balene uriase, Alex cu un prieten ce lucreaza in Londra. Noroc cu el ca stia niste "scurtaturi" prin muzeu si am reusit sa economisim cateva ore de stat la cozi. Adventuros :D
Interesant in Antipa-ul lor mi s-a mai parut dulapiorul acesta cu pasari Colibri.
Si ursul gigant, care era de fapt ursul obisnuit de alta data. Puteti observa cum Alex ar fi incaput in picioare in burta animalului.
Dupe ce am mai vizitat Muzeul de stiinta si Victoria&Albert, m-am bucurat mult sa o vad pe Irina, pe care am descusut-o pentru a afla totul despre cum a ajuns la Londra. Pe scurt e nevoie de hotarare, o aplicatie online, putere de convingere si curaj. Dupa un an de munca sub supraveghere lucrurile devin mai usoare. Iar daca vrei sa reusesti cu adevarat te inscrii si la o scoala, asa cum a facut ea. Nu cred ca-i e usor cu atatea joburi plus cursuri dar sunt sigura ca pana la urma, daca o sa continue sa-si faca singura norocul, o sa-i iasa.
Am dat o fuga si pana la Harrods, un fel de Unirea Shopping Center doar ca mult mai stilat si doar cu branduri de renume si preturi de poveste :D. Observati ca era deja impodobit, la fel ca majoritatea magazinelor, desi era abia 12 noiembrie.
Dupa care am mers intr-un bar din cartierul in care sta Ema, ca sa testam lichiorurile magice :)) Alex si-a cumparat o galeata de bere iar eu am impartit cu sora lui o sticla de vin alb. Cand le-am terminat aratam cam asa :))
Pe drum spre casa mi s-a parut ca vad un caine comunitar. De fapt era o vulpe, venise din parc pentru a studia ce bunatati au mai aruncat oamenii in sacii cu gunoi.
Duminica am mers la plimbare prin Piccadily si pe bulevardele mari.
Pe strada mi s-a parut interesanta cabina de Internet de langa cea de telefon. Nu stiu daca functioneaza asa cum mi-am inchipuit eu dar ar fi interesant sa existe si la noi.
Si inchei povestirile cu mancarea din Londra. In general portia de mancare era cam 5 lire, atat au costat noodlesii din poza. O cutie de cupcakes-uri mici era 10 euro. Iar o masa la un restaurant japonez, ca cel din poza, unde mancarea venea la propriu pe banda rulanta, te duce si la 20 de euro de persoana.Cea mai ieftina era la McDonald's, care, adaptat audientei, isi facea reclama ca "Roadside recovery service". Un fel de hai la noi sa te dregi :)) Poza mai jos cu reclama, langa Alex deloc entuziasmat de marimea sandvisului.
Daca mai vizitam Marea Britanie vreodata vreau sa merg la ei la tara, vara, sa alerg pe dealuri ca o Catherine dupa Heathcliff. Intre timp insa, sper sa va aduc povesti din alte capitale europene dar mai ales din Bucuresti, un oras mai frumos si mai comod decat isi primeste merite. Cu zile cu soare destule cat sa ne saturam de ele, cu stiluri arhitecturale impletite pe cladirile lui mici si mari, dupa gusturi. In care avem libertatea sa vorbim la telefon in mijloacele de transport in comun, in care metroul e spatios si biletul de autobuz e 1 leu si 30 de bani.
2 Comentarii