Am la parter nişte vecinuţe una mai frumoasă ca cealaltă, generaţie după generaţie. În afară de Mirela, care de-abia a terminat liceul, fiecare a făcut deja câte o fetiţă, sau două. Fetiţele care mă amuză pe mine cel mai tare sunt nişte creole micuţe, creţulii şi zâmbăreţe. Pentru că sunt surori şi sunt identice şi nu îi ştiu decât numele celei mai mari, le spun amândurora la fel: Aurora.

O să fac social plagiarism şi-am să povestesc cum într-o seară am vazut-o pe o Aurora stând în hăinuţele ei colorate pe scara blocului în spate, mâncând seminţe. Lânga ea, o pufoşenie mică de pisică, care se uita cu poftă la seminţe. Ultimul lucru pe care l-am văzut înainte să intru în bloc a fost cum Aurora observă pofticioasa, sparge in dinţii ei mici o sămânţă şi îi întinde miezul pisicii, alintând-o cu strâmbătură din nas: "Pâs.. pâs.. Marţafoi".