Acum cativa ani, cand lucram ca voluntar la un spital, am cunoscut o fetita care suferea de o boala foarte grea si rara. Singura ei sansa de a se face bine era un transfer de sange de la fratele ei de 5 ani, care a supravietuit miraculos aceleasi boli si care dezvoltase anticorpii necesari pentru a se lupta cu boala. Doctorul i-a explicat situatia fratelui ei mai mic si apoi l-a intrebat pe baietel daca vrea sa-i dea sangele surorii lui.

L-am vazut cum a ezitat pentru un moment, dupa care a luat o gura de aer si a spus "Da am sa o fac daca asta o sa o salveze". In timp ce transfuzia avansa, statea in pat langa sora lui si zambea, asa cum faceam toti, vazand cum fetita prindea din nou culoare in obraji. Apoi baiatul s-a ingalbenit la fata si zambetul i-a disparut. S-a uitat in sus catre doctor si cu o voce tremuranda l-a intrebat "O sa incep sa mor chiar acum?"

Fiind micut, baietelul intelesese gresit ce i-a spus doctorul; credea ca trebuia sa ii dea tot sangele lui surorii sale pentru a o salva.