In aceasta casa, din Silistea Gumesti, Teleorman, s-a nascut si a locuit o bucata din viata Marin Preda. Asta imi inchipui ca e prispa, mai mult sau mai putin modificata fata de anii 1922-1930, pe care si-o amintea Marin Preda cand scria Morometii. Abia cand am citit mai multe despre viata lui am aflat cat de autobiografica era de fapt povestea.



Tot in Silistea Gumesti "au locuit" si Morometii, cel mai mic fiind copilul Niculae Moromete, firav si bolnav asa cum a fost si copilul Marin Preda, asta fiind casa de unde era trimis cu oile, in care se simtea neglijat, plangea din cauza firii sensibile si unde se ruga sa poata merge la scoala.

"Bă, tu n-ai să începi școala anul ăsta!, mi-a zis tata. De ce? Poate că nu prezentam eu semnele necesare trezirii din precopilărie? Se temea că, așa adormit cum arătam, să nu rămân cumva repetent, să râdă lumea de noi? Țin bine minte când s-au întâmplat toate astea”. (Florin Mugur, Convorbiri cu Marin Preda, p.43)

Tot precum copilul Moromete, Marin Preda tot 3 frati mai mari a avut. Chiar si scena premierii este inspirata din realitate.

În clasa a treia, la sfârșitul anului, anul când la constituția lui firavă se vor adăuga și blestematele friguri, Marin Preda se trezește premiant. Momentul premierii a fost prilejul celei mai mari bucurii pe care le-a încercat copilul, mama și sora lui, Ilinca. Invitat la serbare de fiu, tatăl îi răspunde:„ Am să vin, mă, am să vin. Să văd ce bravură de băiat am!” Copilul va spune pe scenă poezia:
„Biata gloată, talpa țării,
Ridicând-o din noroi,
Ridica-vom țara toată,
Ridica-ne-vom pe noi !”