A trecut o saptamana de cand sunt aici, si chiar mai mult de cand am fost la Festivalul Pastravului sau la Hora de la Prislop. Desi sunt in acelasi judet si locuiesc tot in casa unei bunici, aici totul e cat se poate de diferit de Ciocanesti, de la relief, aer si temperaturi, pana la oameni, vorba si fel.


Casa in care stau e veche de 200 de ani si-a fost construita de primul Iliesi stabilit in satul ce adaposteste Manastirea Arbore, iar camera in care in care dorm arata ca un muzeu. Barne de lemn cat cele pe care fac acrobatii gimnastele sprijina tavanul in lung si-n lat. Dulapuri grele cu batice si haine cu tesaturi colorate stau in colturi langa ferestrele cu obloane. Peretii sunt vopsiti cu model de romburi, cercuri, frunze de vita de vie si ciorchini si de-a lungul lor stau agatate poze inramate din care zambesc tata si ceilalti baieti ai bunicului, imbratisand femei pe care nu le recunosc ca fiind matusile de acum. Un singur perete a fost ales pentru a purta toate icoanele din casa, asezate intentionat chiar la capul patului.


Arbore a devenit cu timpul si cu plecarile la munca in afara, satul batranilor, al copiilor si al berzelor. Tinerii au ales ori scoala la oras ori munca in straintatate, asa cum toate prietenele mele din copilarile s-au maritat si au mers dupa sotii lor. Astfel ca prietenii mei de aici sunt bunica, fata ei, fetita - cainele nostru de paza si trei pisici - o familie cum imi place mie sa cred. Tata e un slabanog rosiatic, mama o uratica in gri si galben dar cu excelente abilitati materne si de vanatoare iar baietelul de o luna e alb tot, cu exceptia cozii si-a doua pete pe cap, negre. Presupusul tata e cam schilodit saracul, nu e el chiar cel mai adaptat din specia lui, merge schiopatand cu un picior, dar mama e grozava: prinde soareci si de doua ori pe zi si ii da lui ala micu sa se joace cu ei pana la un moment dat cand il vezi lingandu-se pe bot.


In Arbore timpul trece greu si daca nu te urnesti singur sa iti gasesti o ocupatie ajungi sa mori de plictiseala. Asa ca mi-am alcatuit program cu ce am de facut zilnic; dimineata trebaluiesc, spal, curat pastai, pun muraturi sau impletesc la fular, dupa 12 citesc literatura, apoi ies la o plimbare luand caietul de desen cu mine sau doar o palariuta sa ma apar de soare. Cand ma intorc ma apuc de testele grila economice, seara ma uit la televizor iar inainte sa adorm ascult niste radio. Cateodata am noroc si adorm repede, altadata stau si vorbesc cu mine cateva ore in plus dupa ce m-am bagat in pat. Si in alti ani am avut insomnii, dar macar nu visam urat. Acum am inceput sa ma trezesc si sa-mi ignor voit gandurile legate de somn ca sa nu mai imi incep suparata ziua. Mereu aceleasi vise, aceiasi oameni, aceeasi tristete.

Miercurea e zi de targ, sambata de praznice, duminica de biserica. E foarte multa liniste aici, multa singuratate. Ajungi in astfel de zile sa redescoperi din placerile simple; o zi frumoasa in care poti sta la soare (cu buricul totusi acoperit ca sa nu trebuiasca sa-i explici bunicii ce-i cu piercingul), jocul unui pisic cu un ghem de lana, o para zemoasa, un cantec de dragoste de care uitasei ca-ti place, difuzat intr-o noapte tarzie la radio. Iti amintesti ce importante sunt prieteniile pentru sufletul oamenilor, ce extraordinar, iesit din comun si ce diferenta face in viata cuiva sentimentul de a fi indragostit. Pe de o parte ma bucur ca m-am rupt de lumea Bucurestiului, de calculator si de rutina zilnica, pe de alta parte mi-e foarte dor de cei care ma asteapta acasa si sper ca si lor de mine.