Romantizarea situatiei de mama


Copilul nu se face nici cand esti tanara "ca sa ti se refaca mai repede corpul", nici cand te-ai casatorit si vrei sa consolidezi relatia cu sotul, nici ca sa nu te simti singura, nici ca sa stai acasa un an, nici ca te intreaba parintii cand le faci nepoti, nici ca asta ar fi urmatorul pas..

Copilul, dupa mine, se face cand il vrei din tot sufletul, stii ce te astepta, ca poti fi o mama buna si mai ales ca ii poti asigura o viata (da, da - o viata intreaga!) fara griji, financiare macar. Nu reusesti sa te intretii foarte bine financiar nici macar pe tine? In nici un caz nu te apuci sa faci copii.

Sa aduci un om pe aceasta lume cand inca nici tu nu ti-ai dat seama cum sa te descurci in ea, mi se pare un egoism incredibil.

Doamna din imagine i-a marturisit lui Brandon, de la Humans of New York, ca se astepta venirea copilului sa o transforme intr-o mama. Careia sa ii placa sa spale haine, sa gateasca si sa aiba grija de casa. A descoperit insa ca e tot ea dar cu un copil acum.

O realizare pe care multe mame cred ca o au intr-o lume plina de reclame cu "momente speciale cand schimbi bebelusul", asa cum zic cei care vand scutece, atunci cand vad ca mai degraba au parte de nopti nedormite, frustrari, nervi intinsi la maxim..

Imi amintesc dintr-un episod din Prime Suspect o tanara mamica care a cedat nervos cand si-a dat seama cat de putin minunata e cresterea unui copil si cat bullshit auzise de fapt la viata ei despre miracolul de a fi mama.

Elizabeth Gilbert spunea ca pe lume pe langa mame sunt si "matusi", care spre deosebire de mame nu isi doresc copii, dar ajung adeseori in capul asociatilor ca Salvati copiii sau al orfelinatelor, avand grija de sute de copii.

In acest moment nu stiu daca voi fi mama, mama adoptiva sau "matusa". Stiu doar ca nu sunt inca pregatita sa ofer unui copil o viata cum merita daca aleg sa il aduc pe lume sau sa ii port de grija in aceasta lume, si ca nu trebuie sa ne lasam pacalite de aceasta romantizare a situatiei de mama.