Comunismul vazut de la Sighetu Marmatiei

Vrem dovezi ca sa credem ca s-au intamplat lucruri. Asta a inteles Ana Blandiana, initiatoarea a ce este azi Memorialul Durerii, cum este cunoscuta fosta inchisoare de la Sighetu Marmatiei.


Si dovezi ne arata.. inchisoarea e uriasa, peretii sunt tapetati cu fetele fostilor detinuti si in fiecare celula afli cate ceva despre viata in acele vremuri si in acele locuri.

Intr-o camera la parter ruleaza tot timpul cate un alt documentar in care sunt mentionate acuzator nume pe care nu te-ai astepta sa le auzi ca Horia Hulubei si Mihail Sadoveanu.

In curtea interioara sunt scrijelite in marmura numele celor despre care se stie momentan ca au murit in inchisori. Iar placile de marmura sunt cu miile.

Am pozat si eu cate ceva ce n-as vrea sa uit:

Cu ce viata se ducea in inchisorile comuniste..







Cu cine a fost inchis aici si in celelalte zeci de inchisori din Romania









Fiindca m-a impresionat tare, recunosc,

poate de teama ca daca traiam atunci nu cred ca as fi dus-o bine pe acea vreme, ca idealista.

“Cand am luat calea muntilor, stiam destule despre partea cea ascunsa a istoriei. Nu ne-am facut niciodata iluzii. Nu ne-am bazat ca ni se vor alatura si ca vom fi intelesi de toata suflarea din Tara Fagarasului. Cand am spus ca in 1949-1950 s-ar fi ridicat satele de la munte sau ca eram primiti si ajutati de oamenii din partea locului, nu m-am referit niciodata la cine stie ce multime de oameni... Or fi fost o suta, doua, o mie? Dar restul locuitorilor? Unii n-au venit de frica. Si ei trebuiesc intelesi. Pe altii nu-i intereseaza decat propriul lor interes. Orice pas fac in viata, il fac numai din calcul. Regimurile se schimba, profitorii raman. Pleaca ai nostri, vin ai nostri. N-au niciodata principii si mustrari de constiinta. Nu se pot schimba regimurile si ideologiile, pe cat is in stare ei sa se schimbe de repede. Unii se leaga strans de regim, devenind una cu el si trec de la avere si de la satisfacerea tuturor dorintelor si poftelor la delirul puterii si al trufiei. Incep a crede ca fac parte din alta lume decat a noastra. Ramane apoi marea masa a trudnicilor, a caror viata se reduce la munca si hrana, intr-un ciclu etern, si ale caror constiinte nu se ridica mai sus de blidul de mancare de dinaintea nasului. Sunt atat de apasati si dresati in apasarea spre pamant, ca nu pot, nu gandesc si nu vor sa priveasca mai departe. Li-s ochii atrofiati ca ai sobolilor de sub pamant. Urasc pe oricine vrea sa-i scoata din existenta lor de sclavi. Cu ei face orice stapanire ce vrea. In primul rand, sa gandeasca in locul lor [...] Daca li s-ar cere sa stea sa taie lemne pe ei si asta ar suporta-o, avand ca scuza ca daca a venit lejea asta! Acestia erau ceea ce regimul comunist dorea si, in buna parte, a si reusit sa faca din poprul roman.”

Ion Gavrila Ogoranu (1923-2006), luptător în munti împotriva comunismului

2 comments:

frmshl spunea...

doar o mică corecție, nu mă pot abține, na, am crescut acolo... Sighetu, fără l...

Memorialul durerii de la Sighet e doar un muzeu... o fărâmă dintr-o realitate de mii de ori mai cruntă decât imaginile sau chiar reproducerile pot prezenta...

Ela Iliesi spunea...

Multumesc, am corectat

Asa Muzeu da, mai degraba pe acesta trebuia sa-l vizitam cand eram copii si nu Louvre-ul. Cand afli despre ce s-a petrecut iti vine sa faci ceva sa schimbi lumea..