Am avut un prieten constantean fuarte dragut, asa zicea toata lumea - mie nu mi se parea CHIAR asa, dar imi era bine cu el, imi oferea.. un somn bun noaptea.

Zilele cand ne vedeam erau maxim de placute. Mergeam ori la Constanta si ne plimbam pe faleza, mancam pizza la Scoica, faceam plaja, poze si ne balaceam in mare toata ziua. Sau venea el in Bucuresti, mancam la PizzaHut si luam la picior tot orasul, mergeam prin parcuri, ne plimbam pe strazi aiurea si vorbeam, ne povesteam de toate.

Ca sa intelegeti ce prieten bun era.. eu eram in Bucuresti, el la Constanta. Fiindca intr-o zi nu vroiam sa bat drumul singura, s-a urcat pe tren cu noaptea-n cap si m-a asteptat dimineata in gara din Bucuresti, de unde am luat iar impreuna trenul spre Constanta.

Long story short: De doua ori am incercat sa o facem sa mearga si de doua ori n-am putut. Un singur motiv important, distanta. O data cand locuiam la 300 de km departare si ma deranja ca ne vedeam prea rar. Si a doua oara cand a trebuit sa plece pe mare cateva luni si n-am putut sa-l astept.

De asta n-am sa ma fac sotie de marinar, de inginer de santier si de asta nu am incredere in viitorul unei relatii atunci cand ne vedem doar de doua ori pe saptamana, ori cand vrei sa pleci la studii in strainatate.

Oricat de grozava ar fi legatura, daca ajung sa ma simt singura cand se presupune ca sunt cu cineva.. stiu ca ma racesc sau ma dezindragostesc si se intampla lucruri rele. De aceea am nevoie sa ne vedem des.