Cum a fost pentru mine 2009, amintirile blogului


Anul pe blog a inceput in martie, cand, dupa 4 luni de absenta, l-am redeschis si ma pregateam cu nerabdare sa anunt proiectul la care lucrasem.

In aprilie am incercat o introducere a proiectului prin postarea scenei preferate din Mar Adentro si din Amelie, in care ea incerca sa coloreze lumea unui domn nevazator. Am mai compus o lista de personalitati cu dizabilitati, si mai tin minte ca aveam emotii si de-abia asteptam sa zic ce si cum.

Pe 11 aprilie am implinit 23 de ani. Din minunata zi, o poza in exclusivitate cu mine si Nede:


De Paste am fost pentru prima oara la Bran, Simon, Moeciu, pe unde m-am imprietenit cu fetite si caini.

In mai am recomandat 10 filme care ar trebui vazute, dupa ce in ultimele 4 luni vazusem cel putin o suta mai bune si mai rele.

Apoi am povestit cum m-am apucat de proiect odata ce mi s-a pus pata pe idee, si n-am mai tinut secretul dezvaluind ca era vorba de un site de intalniri pentru persoane cu dizabilitati.


Promovasem site-ul de doua saptamani si deja stirea despre aparitia lui ajunsese in reportaje si articole cu ajutorul unor persoane dragi, Andreea, Annie si multi altii, care au crezut si ei in utilitatea lui Dizabillove.ro.

Am schimbat adresa blogului din ela.citatdela.com, inapoi in www.21ani.blogspot.com si apoi in ela.dizabillove.ro. Binenteles am facut o varza neanuntand la timp schimbarea domeniului.


Am donat sange si chiar daca fizic am fost slabita toata ziua, de fapt nu ma simtisem de mult atat de puternica si de importanta.

Am incercat sa fiu alaturi cat mai mult de un prieten care trecea printr-un moment foarte greu si ca sa nu uit niciodata ce invatasem am scris un rezumat despre cum sa te feresti sau cum sa iesi din depresie. A durat cam 3-4 luni sa-si revina dar acum se simte foarte bine. S-a mai ingrasat dar la dracu cu regimurile daca te baga in depresie!

In iunie am descoperit: un loc fascinant, un foisor parasit de la Comana si care e episodul meu preferat din Sex and The City. Am explicat de ce vreau sa raman in Romania, si am petrecut o noapte culturala de neuitat cu aromanii.

Am fost in vacanta pe plaja de la Sfantu Gheorghe, unul din locurile unde Dunarea se intalneste cu marea, se mananca mult peste, se face plaja nud si se vad filme la un ecran mare in aer liber.


In iulie m-am plimbat mult, am petrecut timp cu bunica la Ciocanesti, am vazut Sighisoara, Cheile Bicazului, Lacul Rosu, Sibiu pentru prima data vara si cel mai important am urcat pana aproape de Lacul Lala. Multi oameni, multe locuri, multe animalute.

Mi s-a facut si o surpriza la care nu ma asteptam. Mihai a gasit filmul pe care il cautam de un deceniu si astfel am avut ocazia sa revad Dream for an Insomniac, din '96, romantic, cu Jennifer Aniston.


In august am fost la bunica la Arbore, unde in principiu am slabit si-am recapitulat ce-am invatat in 4 ani de economie, dar in mare m-am plictisit de moarte si-am dormit prost. In doua saptamani totusi am invatat limbajul semnelor cu ajutorul unei verisoare si mai important, mi-am amintit valoarea prieteniei.

Din septembrie am revenit in Bucuresti si-am reinceput mersul la evenimente: scurt metraje irlandeze la Institutul Cultural Roman, Animest 2009, Dacorum intalnirea motociclistilor, Piesa de teatru Metamorfoza. Am meditat si la care ar fi jobul ideal, ce mi-ar placea sa fac si sa se spuna despre mine cand n-oi mai fi.


In octombrie am avut prima mea lectie de condus motocicleta. Nu stiu daca e ca am un instructor foarte bun, sau chiar am un talent, dar imi placeeee. M-am urcat pe scarite de la prima ora si asa ma descurcam in poligon la a 3-a urcare pe motor.

Am mentionat si niste nume de filme de vazut printre care Zombieland, District 9, Inglourious basterds si-am vazut si eu seria Final Destination.

In noiembrie am sculptat un dovleac de Halloween perfect de urat, m-a apucat cheful de snowboarding, am descoperit pe Facebook ca s-a casatorit Valeria si m-am hotarat ca prima motocicleta mi-ar placea sa fie o Suzuki GN250.


Tot in noiembrie am reusit sa scriu o carte, manata de la spate de Nanowrimo si mentorita mea unguroaica din concurs.

Din decembrie am cont pe twitter, m-am angajat full time la Z, invat lucruri noi alaturi de oameni pasionati de aceleasi lucruri ca mine. Sunt mai activa in retele sociale ca Twitter si Facebook decat pe blog dar asta o sa se remedieze in curand.


Revelionul l-am petrecut la Sibiu si soon vor aparea niste poze grozave despre aventura :)

In rest: am gasit joburi ideale, m-am plimbat cu bicicleta de la Ciqloteque, am citit o carte noua a Ilenei Vulpescu, am invatat putin Photoshop, am fost la dentist, am invatat sa fac tzatzichi, mi-am pus piercing, mi-a crescut parul, am ramas la buget, am iubit.. si-asa, uite, a trecut inca un an.

3 comments:

Se pare ca ai avut un an bun si esti printre singurii carora li s-a intamplat. iti doresc ca 2010 sa fie si mai bun ca cel care a trecut si totul sa fie de 10 ori mai frumos. :)

Ela Iliesi spunea...

Am cules recolta dar am si avut noroc. Iti multumesc si-ti doresc acelasi lucru!

Se pare ca a fost un an frumos :P