Poate deja stiti, sau poate nu, dar prin listele mele de "ce vreau sa fac in viata" apare inevitabil la un moment dat si scrierea unei carti. Stiu ca fara o data limita as procrestina la nesfarsit si de aceea ma bucur ca anul acesta am dat din timp (cu putin ajutor) de NaNoWriMo, National Novel Writing Month, un eveniment international ce contine formula de succes si imboldul necesar pentru a scrie o carte.

Oricand in luna OCTOMBRIE iti creezi gratuit un cont prin care devii participant oficial (printr-un simplu sign up!), cu grija la username-ul ales pentru ca nu se mai poate schimba, si apoi incepi sa te pregatesti:
- rasfoiesti site-ul, afli raspunsurile la FAQ, verifici ce forumuri sau ce grupuri contin subiecte de interes pentru tine
- citesti sfaturi despre cum se scrie o carte buna (caractere, intriga, dialog..), faci exercitii ajutatoare, gasesti resursele web care te inspira si te scot din impas
- scrii synopsisul, schitezi ideea generala, personajele, niste linii mari in care vrei sa se indrepte actiunea
- verifici sa nu ai titlu, caractere sau poveste cliseu
- gasesti un mentor sau mai multi, dintre cei care au mai participat la NaNo si sunt dispusi sa raspunda la toate intrebarile tale prostesti, sa te indrume si sa te sustina pe intreaga perioada

In luna NOIEMBRIE:
- te apuci de scris, tu si ceilalti zeci de mii de participanti, scopul fiind ca pana pe 30 nov sa ai cel putin 50.000 de cuvinte scrise, aproximativ 170 pag. Suna infricosator, dar multa lume garanteaza ca nu e asa greu.
- verifici contorul cuvintelor cu ajutorul unei aplicatii oferite de site, ar trebui sa scrii cam 1700 zilnic
- pui accent pe cantitatea de cuvinte mai degraba decat pe calitate
- in caz ca te incurci undeva treci iar prin niste exercitii de creativitate, te consulti cu mentorul..

Se zice ca omul supraestimeaza ce poate face intr-o zi dar subestimeaza ce poate face intr-un an. Cred totusi ca si intr-o luna se pot face lucruri surprinzatoare, iar castigatorii NaNo demonstreaza asta de vreo 10 ani (au fost 6 castigatori in 1999 si 21.683 in 2008).

Din luna DECEMBRIE:
- iti ridici premiul daca ai atins pragul de cuvinte
- incepi sa editezi textul, cu un ochi critic in ce priveste calitatea textului

Binenteles ca mi-ar placea sa scriu o incantare, ceva la fel de frumos ca Arta Conversatiei a Ilenei Vulpescu sau ca filmul La Vita E Bella a lui Benigni. O poveste pentru oameni mari care sa contina neaparat dragoste si magie umana. Unde prin magie umana inteleg lucrurile extraordinare pe care le fac cateodata oamenii ordinari cu superputerile lor: umorul, inteligenta, bunatatea..

Binteles ca asta as vrea.. dar pana la urma, in principal, vreau doar sa vad daca am ce imi trebuie ca sa scriu o carte. Si nu "intr-o zi" ci acum.

Asa ca tineti-mi pumnii sau alaturati-va mie in aventura NaNo, startul la scris se da pe 31 octombrie la miezul noptii! :)