Povesti, deficiente

Cand sunt intrebata de unde mi-a venit ideea de multe ori ma blochez. Adevarul e ca nu stiu inca. S-au intamplat atatea lucruri care m-au ajutat sa ajung aici ca nu sunt sigura ce anume a dat imboldul cel mai puternic. Poate am luat din caracterul mamei inclinatia de a-i ajuta pe ceilalti, sau poate am fost marcata de povestea oamenilor pe care i-am intalnit, sau poate faptul ca am descoperit dragostea unde nu ma asteptam..

Imi amintesc ca eram foarte mica prima oara cand am observat ca unii oameni au altfel corpul. Eram in vacanta, datile timpurii in care ai mei vizitau rudele cu toti 3 copiii, cand am ajuns la unchiul si matusa de la Suceava. Fusesem invatati dinainte sa nu ne uitam insistent sau sa zicem vreo prostie si ni se explicase deja cam despre ce e vorba. Unchiul avea o problema la un picior si folosea carjele iar matusa avea o gibozitate toracala (probabil), mai popular zis, cocoasa, deficiente din nastere care nu i-au impiedicat sa aiba impreuna un copil. Verisoara Adelina n-a avut nicio problema, doar ca era prea desteapta si prea ne comparau ai mei la rezultatele la invatatura cu ea. Mi-au devenit foarte dragi mai ales ca ma sunau la fiecare aniversare, si imi gasisera ei nume special: Lella. Matusa nu mai e, iar Adeline, cu sotul ei si cei doi baietei frumosi si sanatosi, locuiesc departe.

Peste cativa ani au mai urmat doua zile ciudate in viata mea, genul pe care ti le amintesti putin, pe secvente, dar pe care nu le poti uita. Atunci am cunoscut o fata pe care mi-o amintesc ca fiind foarte frumoasa, blonda cu ochii verzi si departati, ceea ce cred ca se numeste strabism. Mi-a fost foarte rusine s-o intreb de ce sunt asa ochii ei dar m-a vazut ca eram fascinata si ca tot o priveam pe ascuns si pana la urma mi-a povestit ea. Ce, am uitat.

O alta verisoara doar ca mai de grad indepartat are de mica un ochi de sticla si a fost atat de calda si buna cu mine cand eram mica ca si acum o iubesc profund. Ne-am intalnit de curand si imi venea sa nu-i mai dau drumul din stransoare, nu stiam ce sa-i mai dau - eu care sunt in general cam zgarcita.

Tot din copilarie imi amintesc de prietena mea de rautati. Eram foarte spre exagerat de prietenoasa cand eram mica, cum aflam ca s-a mutat un copil nou in cartier faceam cumva sa ma bag in seama. Asa si cu fata cu batic al carui nume nu mi-l amintesc, stiu doar ca purta baticul pentru ca ii cadea parul din cauza medicamentelor si ca nu putea sa alerge fiindca i se facea rau. Aveam in comun faptul ca nu ne placea parul pe care-l aveam. Mi-aduc aminte ca odata am adus un batic de-al mamei si m-a invatat cum sa-mi prind parul cu el, dar nu cum si-l prindea ea ca sa-i acopere tot capul, ci mai "modern". Ma rog, stiu si acum sa mi-l prind asa. Ce nu mai stiu e ce s-a intamplat cu ea, a disparut la fel de repede cum a venit.

Atat din poveste azi, dar postul nu se termina aici, pentru ca am pregatit pentru voi un poll. Sunt curioasa care credeti ca sunt deficiente si care nu si mai ales daca voi ati cunoscut persoane cu probleme mai mari sau mai mici si ce impresie v-au lasat.

2 comments:

Eu n-am votat si nici n-o s-o fac pentru ca mi-ai dat o lectie destul de buna. :)

Nu prea am cunoscut oameni in situatii de-astea, dar imi amintesc o intamplare recenta despre care as putea sa iti povestesc. Am fost cu Iubi la un concurs de inot si in clubul lor este si un tip care inoata foarte foarte bine. Am vazut eu ca e ceva in neregula cu unul dintre ochii lui si l-am intrebat pe Iubi ce-a patit. El nu stia. Intamplarea a facut ca tipul respectiv sa se intoarca acasa cu noi, asa ca eu, curioasa din fire, am intrebat pentru ca ma rodea curiozitatea. Cu toata diplomatia de care eram in stare. De fapt el imi servise ocazia pe tava si eu am profitat imediat. Mi-a povestit ca fusese jucator profesionist de polo si in timpul unui meci un coechipier ii scosese un ochi. :(( Desi ma uitam pe furis la el de fiecare data cand aveam ocazia, dupa ce am aflat motivul pentru care era asa, nici nu ma mai interesa ca are un ochi de sticla. Nici macar nu mai observam. :)

Cred ca odata ce aflu care-i problema, nici n-o mai bag in seama, la modul ca nu ma fac diferenta intre un om intreg si unul cu un handicap. :)

Ela spunea...

Multumesc ca mi-ai povestit. Si eu fac la fel, de la un moment dat nu mai bag de seama astfel de diferente, pentru ca avem cum s-ar spune prea multe in comun. :)