Ce mi-a placut la filmul Le Fabuleux Destin d'Amélie Poulain :

- cunosteai personajele prin ce le place si ce nu le place, lucruri mici de care ne bucuram sau pe care am prefera sa le evitam in viata
- faptul ca oamenii munceau undeva era doar un amanunt, viata lor nu se invartea si nu se reducea doar la jobul sau afacerea lor, munca era o cale nu un scop
- existau si personaje care isi urmareau visele cu pasiune, oricat de ciudate ar fi parut celorlalti. fiecare intr-un fel neinteles e exact ce cauta altcineva
- Amelie vrand sa dea un inteles vietii ei incepe sa se dedice infrumusetarii vietii celorlalti
- nu cere nimic in schimbul actelor ei binefacatoare
- constructia scenariului e perfecta, la fel ca in La vita E Bella nu raman amanunte neexplicate, orice imagine are sau va avea un sens pana la sfarsitul filmului
- la fel cum glumele cele mai bune sunt cele exagerate, asa si filmul e exagerat de emotionant, cateodata trist, chiar gotic, dar extraordinar de miscator
- apar persoane cu dizabilitati fizice dar si unele dizabilitate de propriile lor conceptii si temeri

Scena mea preferata e cea cand Amelie il ia de brat pe domnul mai in varsta orb si ii descrie toate amanuntele vizibile de pe bulevardul pe care el mersese probabil de foarte multe ori dar nu le cunoscuse niciodata.



(Pentru cunoscatorii de limba franceza videoclipul e de maxim efect vizionat cu sunetul dat mai tare si cu ochii inchisi.)

Am si doua intrebari pentru voi:

Daca ar fi sa te descrii prin maxim trei lucruri care iti plac si care nu iti plac in viata, ce ai spune despre tine?

Ce ai face cu cea mai mare placere chiar si daca nu ai fi platit pentru asta?